Ultima actualizare: azi, 19:31
Locale

Prefectul s-a întâlnit cu investitorii americani de la Medieșu Aurit

SAMSUNG CSCPrefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud s-a aflat ieri în judeţul Maramureş, acolo unde a vizitat sediul unei fabrici de profile pentru industria aeronautică, ca urmare a invitaţiei conducerii acestei companii. La întâlnire au participat prefectul judeţului Maramureş, Lupuţ Sebastian Mihai, preşedintele fabricii, Jon Kevin Loebbaka, directorul financiar al fabricii, Daniel Vărzaru şi primarul comunei maramureşene Dumbrăviţa, Felician Ciceu.

Scopul vizitei prefectului de Satu Mare a fost acela de a lua contact cu activitatea pe care o desfăşoară această companie în România, având în vedere că în mai puţin de un an va deschide o fabrică şi în judeţul Satu Mare, în comuna Medieşu Aurit. Investiţia va depăşi suma de 50 milioane de euro şi va crea aproximativ 500 de locuri de muncă.

Sunt impresionat de ceea ce am văzut la Dumbrăviţa. Am vizitat şi alte fabrici din străinătate, dar ceea ce am văzut aici m-a impresionat. Este o fabrică modernă, curată şi mai ales cu foarte mulţi angajaţi tineri, iar 20% dintre persoanele angajate sunt ingineri. Aştept cu nerăbdare să înceapă construcţia fabricii din Medieşu-Aurit. În mine personal, şi în colegii de la Prefectură vor găsi tot sprijinul necesar pentru obţine legal, nebirocratic toate avizele necesare realizării fabricii, având în vedere că 500 de oameni din zonă vor avea un loc de muncă ” a declarat prefectul Radu Bud, în urma vizitei de o oră în fabrica de la Dumbrăviţa.

Fabrica Universal Alloy Corporation (UAC) din Dumbrăviţa, judeţul Maramureş se întinde pe o suprafaţă de 100.000 de metri pătraţi din care 32.000 de metri patrati facilitati de productie, iar produsele fabricate acolo acoperă aproximativ 50% din necesarul de profile Airbus pentru industria aeronautică din Europa. Sediul central al fabricii maramureşene de componente aeronautice este localizată in nordul Atlantei – în Canton, Georgia. Această firmă face parte dintr-un important grup de firme -Montana Tech Componentes AG – care se numără printre liderii  mondiali ce activează pe piaţa pieselor extrudate.

Prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud a avut plăcerea să-l primească joi, 17 martie 2016, pe Daniel Vărzaru, CFO(chief financial officer) la compania multinaţională care va dezvolta o investiţie de peste 50 milioane de euro la Medieşu Aurit. Compania, unul dintre cei mai mari producători de componente pentru industria aero-spaţială va crea 500 de locuri de muncă. După Dumbrăviţa( jud. Maramureş), compania va dezvolta facilităţi de producţie la Medieşu-Aurit (jud. Satu Mare) şi la Tăuţii-Măgherăuş (jud. Maramureş), cu acces la Aeroportul Internaţional Baia Mare. La întâlnire a participat şi primarul comunei Medieşu-Aurit, Silviu Zetea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.