Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Războiul lui Klamm, spectacol la Sala Studio și în sălile de clasă

plakat (15)Biletele pentru spectacolul de studio Războiul lui Klamm programat pe 18 mai, începând de la ora 18.00, sunt deja în număr limitat. Regia artistică al recitalului interpretat de Rappert-Vencz Gábor este semnată de Ovidiu Caița, invitat, iar scenografia de Szabó Anna.

Spectacolul urmează să aibă alte reprezentații în cursul lunii mai, reprezentații susținute în sălile de clasă ale diferitelor licee sătmărene.

Bilete pentru spectacol se pot achiziționa la agenția de bilete de pe strada Horea, de luni până vineri între orele 10.00 și 17.00, respectiv pe site-ul biletmaster.ro.

Monodrama scriitorului contemporan a fost laureat în anul 2002 Premiul pentru teatru de tineret din Germania.

Piesa prezintă lupta specială dintre un profesor și o clasă. Elevii își anunță profesorul de limbă și literatură germană că îl învinuiesc pentru sinuciderea unui coleg de-al lor aflat în fața bacalaureatului. În declarația lor de război formulată într-o scrisoare exprimă rezistență totală, nu sunt dispuși, sub nicio formă, să colaboreze cu profesorul lor care, în limitele posibilităților, încearcă să predea în continuare într-un cadru școlar normal, fapt boicotat de clasă. În curând, însuși profesorul Klamm își anunță propriul său război împotriva întregii instituții de învățământ…

Spectacolul a fost realizat cu acordul agenției HoFra Színházi és Irodalmi Ügynökség Budapesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.