Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Se redeschide Secția de împrumut pentru copii din cadrul Bibliotecii Județene

biblioteca-judeteanaConducerea Bibliotecii Județene Satu Mare anunță publicul cititor faptul că se redeschide Secția de împrumut pentru copii, după o perioadă în care s-au derulat acțiunile de inventariere și barcodare a colecțiilor.

Astfel, secția destinată copiilor este cea care a dat startul unui amplu proces de modernizare și eficientizare a serviciilor și activităților de bibliotecă. Grație faptului că toate publicațiile au atașat acel număr unic de identificare, prin aplicarea etichetei cu cod de bare, viitoarele acțiuni de inventariere a colecțiilor vor avea un timp redus de implementare, față de inventarul efectuat în sistem tradițional, pe fișe de catalog.

„Este un moment istoric pentru Biblioteca Județeană Satu Mare faptul că, printr-un efort susținut, odată cu inventarierea colecțiilor, s-a reușit barcodarea tuturor publicațiilor gestionate de Secția de împrumut pentru copii, care însumează peste 45.000 de unități de bibliotecă. Investiția noastră, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Satu Mare, în achiziționarea softului de bibliotecă și a licențelor TinRead, precum și a echipamentelor IT, la care se adaugă efortul colegilor care s-au implicat în derularea acestor activități, au ca rezultat eficientizarea serviciilor curente care se desfășoară în cadrul secției, respectiv împrumutul, prelungirea perioadei de împrumut sau descărcarea publicațiilor împrumutate din fișa electronică a cititorilor, precum și reducerea considerabilă a timpului pentru următoarele inventare.”, a declarat Lacrima Istrăuan, managerul Bibliotecii Județene Satu Mare.

Secția va fi deschisă pentru public în fiecare zi lucrătoare a săptămânii, în intervalul orar 0800 – 1700. Bibliotecarii le reamintesc utilizatorilor faptul că inscrierea la bibliotecă și obținerea permisului de intrare sunt absolut obligatorii pentru a beneficia de toate serviciile și transmit cititorilor „uituci” rugămintea de a restitui de urgență publicațiile cu termen de împrumut depășit pentru ca acestea să fie repuse în circuitul lecturii publice.

În mod fericit, redeschiderea Secției de împrumut pentru copii coincide cu data de 1 Iunie, zi în care se celebrează Ziua Internațională a Ocrotirii Copilului.

Sursa: Biblioteca Județeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.