Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Alegeri locale Satu Mare. Cartierele sătmărene codașe ca prezență la vot. Partea din dreapta Someșului conduce detașat

vot Satu Mare (3)Alegeri locale Satu Mare. La ora 17:00 prezența la vot în județul Satu Mare a fost de 35,62%, iar în municipiul Satu Mare a fost de 30,19%. Până în prezent și-au exprimat votul 113.430 persoane din județ, iar în municipiu 30.835.

Prezența la vot în orașele județului se încadrează în jurul procentului de peste 30%. Astfel, în Ardud s-au prezentat peste 34% din alegători, în Carei 29,10%, în Livada procentul este de 37,64%, în Negrești Oaș 27,33%, iar în Tășnad 36,78%. Procent relativ mic se înregistrează în zona Țării Oașului, iar în comuna Petrești până la ora 17:00 s-au prezentat la vot doar 18% din alegători.

În continuare cea mai slabă prezență la vot din municipiul Satu Mare, de aproximativ 20%, se înregistrează la  secția 1 de la Grădinița Draga mea și secția 25 de la Școala Mircea Eliade. În cartierele Soarelui, Micro 17, Carpați I și II, procentul este între 25-30%. În unele secții de votare s-a depășit procentul de 39%, respectiv la Școala Generală nr. 10, prezența fiind mult mai ridicată pe partea Mal Drept Someș.  

PortalSM vă ține la curent cu desfășurarea alegerilor, eventualele probleme apărute, declarațiile candidaților și liderilor politici dar și cu primele  Rezultate alegeri locale Satu Mare.

26 comentarii

  1. mirela Răspunde

    Unii satmareni vor ca primaria sa fie BARUL lui Kereskeni SA SE VORBEASCA DOAR UNGURESTE SI SA SE BEA VARTOS!

  2. viorel Răspunde

    ROMANI TREZITI-VA!!!

  3. Iulius Răspunde

    Hai romani deșteptarea! Încă mai avem timp!

  4. Roșu Răspunde

    Toată lumea la vot!!! Nu trebuie sa lăsați hortiști sa ne conducă din nou!

  5. Ilie Răspunde

    Suntem sătui de Teseik si asa mai departe ..hai romani mobilizativa!!!

  6. Gyuri Răspunde

    Eu am votat Coica! M.am saturat de ceilalti ca au mai condus si n au facut nimuca.

  7. Marius Răspunde

    Mal drept,mal stang cu totii trebuie sa votam!

  8. Mariana Răspunde

    Sa nu ne culcam pe o ureche,inca mai putem vota!Eu nu vreau un domn Gabor K la Primarie!

  9. adriana Răspunde

    DESTEPTAREA!KERESKENI-PRIMAR???Sotul meu e ungur, n-am nimic cu ei, DAR NU UN BETIV NOTORIU!

    • Lore Răspunde

      Si al meu e tot de etnie maghiara dar nu asta conteaza pana la urma.Conteaza sa fie om cel care ia in maini functia de primar.Si noi am votat tot cu actualul primar.Asta chiar a reinviat orasul asta cat a putut in 4 ani.

  10. Zoli Răspunde

    Mie nu rusine sa spun ca am votat cu Coica,omul care trebuie sa ne fie primar!

  11. nastase Răspunde

    De unde atata rautate fata de unguri .lipsa de cultura si dovada de taran de oras dn ilie

  12. nicu Răspunde

    Disperare mare pe gasca lui Coica!AMR 3 ore.Lingaii lui Coica faceri-va bagajele si cautati-va de lucru ca peste 3 ore ramaneti fara obiectul muncii.

  13. Lotica Răspunde

    Romani,haideti sa votam cu sufletul!

  14. Olga Răspunde

    Am votat si eu desi am zis ca azi nici nu merita sa ies din casa.Dar nici nu doresc ca orasul acesta sa fie condus de Gabor Kereskeny,un om care se vede ca nu vrea binele orasului.

  15. Adriana Răspunde

    Da nici de un Stef!

  16. Dragos Viorica Răspunde

    În spital de ce nu exista o secție de votar?

  17. Dragos Viorica Răspunde

    În spital de ce nu exista o secție de votar?

  18. Decebal Răspunde

    Sa faci comentariu cu pseudonim maghiar si sa faci greseli gramaticale numai sa demonstrezi ca esti ungur depaseste orice imaginatie, atunci eu sunt Decebal..

    • carcotas Răspunde

      Ai dreptate,si eu am observat această tactică ieftină a disperării.

  19. Dorel Răspunde

    Nu au iesit la vot tocmai cei carora acest primar le-a facut ceva in cartier ( M16) sa a inceput sa le faca(M17 C2).O sa va continuie ….Gabor cand o sa angajeze un kft. Sa dea D-zeu peste patru ani sa va fie cartierul asa cum e acum…..cu garajele daramate si atat. Eventual balariile sa va fie cat blocul sa va invatati minte sa iesiti la vot.

    • carcotas Răspunde

      Calmează-te Dorele şi du-te la culcare că mâine trebuie să mergi la servici.Asta daca nu ,,lucrezi” la primărie,caz in care te inţeleg…

  20. Dorel Răspunde

    Nu au iesit la vot tocmai cei carora acest primar le-a facut ceva in cartier ( M16) s-au a inceput sa le faca(M17 C2).O sa va continuie ….Gabor cand o sa angajeze un kft. Sa dea D-zeu peste patru ani sa va fie cartierul asa cum e acum…..cu garajele daramate si atat. Eventual balariile sa va fie cat blocul sa va invatati minte sa iesiti la vot.

    • Adi Răspunde

      Auzi mai Dorel, Dumnezeu nu asculta glas de caine!!! Sa stii ca am iesit la vot desi in Carpati II e jale in 90% din cartier si nu ti l-am votat pe Coica!!! Pupa-s-ar pe gura cu Stef si cu Silaghi si cu Govor!!!!! Calic prost ce esti!!!

    • Eu Răspunde

      Si Dorel a angajat kft,vezi lucrari pe Lucaciu la canalizare.Sic, Dorele!ha ha sovinilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.