Ultima actualizare: azi, 12:26
Interviu

Cornel Sorian s-a reprofilat pe muzică de film și teatru. ”Am plecat din țară ca să pot să-mi fac meseria”

Cornel Sorian (4)Se fac imediat zece ani de când muzicianul sătmărean Cornel Sorian, fondatorul trupei Stigma, este plecat din țară, fiind acum producător muzical în Londra. Povestea lui Cornel în Anglia este una de succes, pentru că acolo este locul în care s-a putut exprima cu adevărat din punct de vedere muzical, nemaifiind nevoit să compună muzică comercială, iar de trei ani de zile s-a dedicat muzicii de teatru și film. Chiar dacă vede Londra ca pe o ”curvă foarte fițoasă”, este metropola pe care nu o va părăsi niciodată.

În noiembrie se fac zece ani de când sunt plecat din țară, într-un loc unde pot profesa, unde să fac ceva ce știu eu mai bine. În Londra am avut noroc, încă din prima lună începând să lucrez într-un studio și de atunci lucrez cu numeroși artiști pop”, povestește Cornel Sorian.

După câțiva ani, a simțit nevoia unei evoluții, iar traiectoria către muzica de film i s-a părut una firească. De trei ani urmează cursurile Facultății de producție audio, specializată pe film. ”La un moment dat simți că trebuie să faci și altceva. Muzica de teatru și film mi s-a părut o traiectorie firească și încet îmi croiesc un drum pe segmentul acesta”.

Muzica de teatru deja a experimentat-o în România, fiind solicitat de regizorul sătmărean Ovidiu Caița pentru coloana sonoră a piesei ”M de la Iepure”, dar și de un alt actor cunoscut publicului sătmărean, Ioan Ardelean.

Ovidiu Caița, Cornel Sorian

Ovidiu Caița, Cornel Sorian

”Muzica de teatru am experimentat-o cu regizorul Ovidiu Caița, la Târgu Mureș, la un spectacol hip-hop. Pentru această piesă am venit în țară și am lucrat cu actorii, textul fiind pus în scenă pe ritm hip-hop. De muzică și sound design m-am ocupat eu și a fost o provocare. Tot în România am lucrat cu un alt actor cunoscut publicului sătmărean, Ioan Ardelean, care cu o companie de teatru din Statele Unite, Ego Actus,  a realizat un spectacol ”The telegram” pe care l-a pus în scenă și la Satu Mare. Proiectul a fost dus la New York, apoi Praga. Coloana sonoră a acestui spectacol a fost compusă tot de mine”, mărturisește Cornel.

Cornel Sorian (2)Noul drum în cariera lui Cornel Sorian continuă în Marea Britanie, în prezent lucrând la coloana sonoră a unui film britanic de scurt metraj. Pentru el este o nouă aventură creativă orientată spre teatru și cinematografie, o provocare care îl va reinventa pe muzicianul Cornel Sorian. Fiind încă ”fresh pe piață”, nu a fost contactat și de alți regizori pentru o colaborare, dar chiar dacă nu are gânduri de întoarcere în România, fiecare ofertă o va aborda cu credibilitate.

Pentru aceste piese de teatru am lucrat din prietenie, dar treaba mea e să mă dezvolt în Marea Britanie și în principiu mă voi îndrepta spre muzica de film”, spune Cornel Sorian.

Pe scenă nu mai vrea să urce, și după cum declară chiar el, concertul din Satu Mare de acum trei ani de zile a fost doar ”un remember, de dragul vremurilor de demult. Locul meu e evident în studio, mi-am făcut treba pentru scenă. În studio îndrept pașii altora”.

Cariera muzicală a început în Satu Mare cu câteva trupe care s-au făcut remarcate la renumitul Festival SamRock. Ca să zicem așa, apogeul l-a atins cu trupa Stigma, formație pop-rock înființată în 1998 împreună cu Emanuel Mirea. Stigma s-a desființat în anul 2005, iar un an mai tâziu Cornel Sorian a plecat în Londra pentru că simțea o plafonare din punct de vedere muzical.

Am început în Satu Mare cu trupa Delirium, Medium, aveam noi la vremea aceea ceva cu ”psihoșagurile”, abia pe urmă a urmat The Jesters, Stigma. Am plecat din țară ca să-mi fac meseria. Am simțit că am atins un plafon în România. Aceleași concerte, în aceleași orașe, cu aceleași sisteme de sunet în aceleași locuri, aceleași radiouri, aceiași poveste la fiecare album și aceleași discuții cu casele de discuri. De fiecare dată când lansam un album, mergeam cu el la Casa de discuri, îl ascultau directorii și spuneau <N-aveți single-ul, n-aveți piesa comercială> și du-te înapoi  în studio, ascultă radiourile și fă ceva în genul ăla. N-am reușit niciodată să compun ceva în acel gen pentru că nici nu am vrut și nici nu am putut. Ne-am străduit din răsputeri ca să fim comerciali. Cine a ascultat un album întreg Stigma a văzut că nu există o continuitate între piese, se simte ceea ce am lucrat noi cu drag și ceea ce am vrut pentru casa de discuri. Dar am făcut-o și pe asta. Eu nu mai am frustrarea că n-am fost recunoscut. Eu sunt mulțumit că am făcut și asta și pot să mă concentrez pe altceva”, mărturisește Cornel Sorian.

În cei aproape zece ani de când e în Londra, Cornel Sorian a lucrat ca producător muzical și nu a ieșit din studioul lui pe care-l consideră un loc aparte, în care compune ceea ce simte și ceea ce vrea. În același timp, trei zile pe săptămână lucrează la un alt studio din centrul Londrei, job care îi asigură confortul financiar.

Cornel Sorian (5)

Sistemul muzical mondial depinde acum în mare măsură de mediul online, Cornel afirmând că și în România radioul nu mai e esențial pentru a te face remarcat din acest punct de vedere.

După nouă ani de absență din țară, pot să afirm că și în România sistemul s-a mai îmbunătățit și online-ul are un cuvânt de spus. Acum să fii pe radio nu mai e esențial. Acum încapi pe piață, online-ul înlocuind foarte mult radioul. Poți să-ți susții o carieră chiar dacă nu mai ești difuzat pe radio. Dacă ești o trupă de underground, publicul tău nu ascultă radio. Doar dacă vrei să atragi și alt segment de public, atunci trebuie să fii pe radio sau TV. Radioul nu mai e esențial și din cauza asta zic că sistemul evoluează în bine”, spune muzicianul.

Cornel Sorian (3)Cornel Sorian va reveni în țară doar pentru a-și vedea familia și prietenii, Londra fiind orașul care l-a adoptat definitiv.

Londra va putea fi schimbată numai cu Los Angeles. Am simțit că acel oraș m-a adoptat din primele zile. Londra e o curvă foarte fițoasă, ori te îmbrățișează ori te expulzează. Depinde ce ai tu de dat, de oferit. Din 10 oameni, poate doi sunt englezi și asta te face să nu te simți străin”, mărturisește zâmbind Cornel.

Muzica de film și teatru este noul target al lui Cornel Sorian, iar creațiile lui le vom auzi cu siguranță în viitor.  

Nu cred că mi-am conturat încă un stil anume în film sau teatru. Lucrând în toate stilurile și genurile care se învârt în jurul muzicii pop, plus educația de muzică clasică, am o versatilitate și putere de adaptare  foarte mare când e vorba de muzică. Nu cred că vreau să-mi dezvolt un stil personal, vreau să experimentez cât mai multe forme de exprimare”, a încheiat Cornel Sorian. 

Un comentariu

  1. Călin Răspunde

    Felicitări Cornel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.