Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Kereskényi Gábor: Scrisoare deschisă către sătmăreni

Kereskenyi GaborVoi fi primarul tuturor sătmărenilor și voi face echipă cu consilierii tuturor partidelor care vor intra în consiliul municipal. Doresc să fac echipă bună cu viceprimarii fie  de la PSD, PNL, ALDE sau oricare alt partid

Am auzit în această campanie electorală tot felul de idei, care de care mai ciudate. Campania va trece și noi toți ne vom relua viața normală. Vreau să-i asigur pe toți locuitorii din Satu Mare că voi fi primarul care va colabora cu toate grupurile de consilieri, de la PSD, de la PNL, de la alte partide care vor trece pragul electoral.

Mi se pare normal să fac echipă bună cu cei doi viceprimari care vor fi aleși de noul consiliu municipal,  după cum vor vota consilierii. În nici un caz nu vreau să procedez ca domnul Coica Dorel care nu a acceptat un viceprimar de la UDMR. Eu ca primar într-un oraș cu populație mixtă nu vreau ca sătmărenii care au votat partide românești să nu aibă reprezentare în conducerea primăriei.

Eu propun un fel de consiliu municipal de uniune națională, în care fiecare partid să fie responsabil de modul cum se va dezvolta Satu Mare pe viitor. S-a văzut că modul de gândire și modul în care a condus domnul Dorel Costel Coica primăria nu a dat roade. Orașul nostru a rămas în urmă, iar tinerii au început să fugă spre alte orașe. Așa nu se mai poate conduce un oraș. În acest sens am spus că noi, cei peste o sută de mii de sătmăreni, trebuie să ne luăm orașul înapoi din mâinile unui om care nu are nici dorința, nici capacitatea, nici viziunea de a conduce destinele unei comunități  de peste o sută de mii de suflete.

Noi nu mai trebuie să fim dezbinați, nici de naționalitate, nici de religie, nici de politică. Ori vom munci toți împreună, ori toți împreună vom trăi într-un oraș  neîngrijit, murdar, de care fug toți, inclusiv investitorii. 

Am avut în cei patru ani cât a condus domnul Coica primăria mai puțin de cinci mii de turiști pe an. Asta în vreme ce localități mai mici, cum ar fi Carei, Tășnad, Ardud, Negrești au avut anual peste 20 000 de turiști.

Așa nu se mai poate. Vă îndemn, dragi sătmăreni, să votați pentru binele orașului vostru, nu pentru un om care nu a avut nimic de-a face cu adevăratele probleme ale voastre. Peste o săptămână trebuie să uităm că am avut un primar nepăsător și indiferent ca Dorel Coica.

Voi fi primarul tuturor sătmărenilor și împreună cu echipa mea, pe baza principiului multiculturalității, a bunei înțelegeri, voi face din Satu Mare unul dintre cele mai frumoase orașe din România.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Cu stimă și respect pentru toți sătmărenii cărora  le pasă de orașul în care trăiesc

Deputat Kereskényi Gábor, candidat UDMR la primăria Satu Mare

 Vă aștept pe toți la vot, duminică, 5 iunie 2016

 Sursa: UDMR Satu Mare

2 comentarii

  1. Bálint Răspunde

    Correct! Vom fi acolo! Succes duminica!

  2. UNU Răspunde

    TE VOM VOTA , NU PENTRU PARTID CI PENTRU CA AI FOST OM , SI PENTRU CA ESTI SATMAREAN , AFARA AFARA CU OLTENII DIN TARA 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.