Vajda Beci este un sătmărean pasionat de lumea animalelor, dar în special de lumea tainică de la firul şi din interiorul ierbii reprezentate de insecte, fluturi, gândaci, imortalizând cu măiestrie viața activă a micilor viețuitoare. Ceea ce l-a impulsionat să se apropie de acest domeniu al fotografiei naturii este bucuria, curiozitatea de copil pentru lumea înconjurătoare, emoţie care nu l-a părăsit niciodată. El a dorit încă din adolescenţă să împărtășească cu prietenii, cunoscuţii şi cu toţi oamenii, această stare de uimire în faţa naturii, prin intermediul artei fotografice. Primul aparat profesionist, un Olympus, l-a achiziţionat acum 15 ani din banii primiţi pe trei luni de muncă în Portugalia.
”Pentru mine, pentru un tânăr student la acea vreme, să achiziţionez un aparat foto profesionist nu a fost un lucru lipsit de dificultate pentru că aparatele bune erau scumpe. Şi acum sunt destul de costisitoare, dar oferta fiind mai mare în zilele noastre preţul totuşi este cu ceva mai accesibil decât cu 15 ani în urmă. Iubesc lumea vietăţilor mărunte, a insectelor, gândacilor. Multor oameni ştiu că le este frică de ele dar prin intermediul fotografiilor mele tocmai asta încerc, să aduc publicul mai aproape de aceste vietăţi admirabile și simpatice. Mărind pozele, personajele mele, gândacul, insecta, fluturele până atunci misterioase pentru oameni, ajung în prim plan şi totuşi păstrează o aură de incredibil, de poveste”, mărturisește Vajda Beci.
Talentul l-a propulsat pe fotograf, au urmat expoziţii de grup în cadrul diverselor evenimente fotografice, pe site-uri de gen. Poate cel mai important rezultat echivalent cu o medalie la o competiţie internaţională – dacă ar fi să facem o paralelă cu sportul – este faptul că trei fotografii ale lui Beci au fost acceptate pe un site internaţional specializat exclusiv pe fotografii, având ca tematică lumea animalelor. Acest lucru s-a întâmplat bineînţeles în urma unei jurizări foarte riguroase făcută de cei mai buni critici de specialitate din lume.
Uneori Vajda Beci fotografiază şi peisaje dar pentru a realiza mai des astfel de fotografii, este nevoie să călătorească mult şi acest fapt este costisitor. Pentru Beci, o grădină mică, fie ea şi cea din curtea casei, e un spaţiu plin de inspiraţie, insectele fiind aici mereu la îndemână. Ceea ce face Beci este să le surprindă în mediul lor natural în momente lor de viaţă naturale, când își iau zborul, când aterizează, într-un cuvânt nimic nu e static sau regizat.
Dintre artiştii fotografi pe care îi admiră, îi amintim pe Klement Istvan, fotograf al lumii păsărilor, pe Mate Bence, un maestru al deghizării, el oferind cele mai bune cadre apropiate cu animale. O dată cu anii şi Beci şi-a îmbogăţit experienţa în ceea ce priveşte modul de abordare a unor astfel de cadre fotografice. El a descoperit anumite detalii minuscule care poate multora dintre noi nu le spun nimic, dar pentru realizarea unor astfel de fotografii sunt extrem de importante. De exemplu, el şi-a dat seama că dimineața fluturii sunt destul de inactivi, aripile lor sunt acoperite cu rouă şi atunci sunt cel mai uşor de pozat de aproape.
Succesul fotografiilor lui Beci – el fiind printre foarte puţinii sătmăreni care fac astfel de poze la un veritabil nivel artistic – a depăşit mediul strict fotografic. I s-au luat interviuri, a fost invitat să participe cu fotografiile lui la evenimentele diferitelor asociaţii axate pe protecţia mediului sau pe aspecte educaţionale.
Visul fotografului este ca în timp să poată să călători pentru a realiza poze cu alte vieţuitoare, insecte exotice în arealul lor natural din junglă, savană, etc. Cei care iubesc acest gen de fotografii şi sunt curioși de arta lui Vajda Beci pot accesa pagina lui de facebook sau pe www.comunitatefoto.ro sau fotozz.hu.