Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

Doi sătmăreni au ajuns la spital în urma unui incendiu. Au fost intoxicați cu fum

incendiuÎn cursul serii de ieri, în jurul orei 19:07, pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Satu Mare au intervenit de urgenţă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un apartament din Satu Mare, unde ardeau o priză de curent şi mobilierul din apropierea acesteia,  existând pericolul extinderii focarului la întreaga locuinţă.

Incendiul a fost cel mai probabil cauzat de scurtcircuit electric la o priză de curent electric, urmat de degajări de fum în hol și pe casa scării, fiind localizat și lichidat în doar câteva minute, datorită intervenției prompte și profesioniste a pompierilor, astfel că pagubele materiale au fost limitate semnificativ.

În urma incendiului s-au degradat: zugrăveala pereţilor, mobilierul şi aparatura electronică din incinta încăperii.

Ca urmare a inhalării de monoxid de carbon, proprietarul imobilului în vârstă de aproximativ 41 de ani, şi vecina acestuia, după acordarea primului ajutor medical de către personalul specializat, au fost transportaţi la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.