Ultima actualizare: azi, 19:01
DRM
Locale

Mort de beat, un bărbat a distrus mai multe mașini. Avea o alcoolemie uriașă

accident-masini-distrusePolițiștii Secției Rurale Satu Mare au fost sesizați telefonic, vineri, în jurul orelor 14:05, de către un bărbat din Mediesu Aurit, cu privire la faptul că un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice, a avariat mai multe autovehicule, în timp ce conducea autoturismul.

Din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, H.S. de 45 ani, din localitatea Mediesu Aurit, conducând autoturismul, în parcarea Primariei Medieșu Aurit, la efectuarea manevrei de deplasare cu spatele, a intrat în coliziune cu două autovehicule aflate în parcare, după care a intrat în coliziune cu fântâna din beton situată pe drumul de acces în parcare.

Părăsind parcarea, conducătorul auto s-a deplasat pe strada Cetății, din Medieșu Aurit, unde a intrat în coliziune cu un gard din beton aparținând unei societăți comerciale, după care și-a continuat drumul până la parcarea Primariei Medieșu Aurit, unde a staționat.

În urma testării cu aparatul etilotest, aparatul a indicat o valoare de 1.17 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Persoană înecată în Someș la Mărtinești. Pompierii îi caută trupul

Pompierii sătmăreni caută în această perioadă trupul unei persoane înecate în Someș, în zona localității Mărtinești. Nu se cunosc încă...

Închide