Ultima actualizare: azi, 08:27

Locale

Accident grav produs de o tânără sătmăreancă pe Meseș. Cinci victime au ajuns la spital (FOTO)

accident soferitasmUn grav accident de circulație produs de o tânără șoferiță din Satu Mare a avut loc ieri, 15 august, în jurul orei 18.20, pe Meseș, în apropiere de municipiul Zalău.

Șoferița, în vârstă de doar 20 de ani, cobora Meseșul în drum spre Satu Mare, aflându-se la volanul unui Opel Corsa de culoare albastră având numărul de înmatriculare SM 95 HET. La un moment dat, într-o curbă deosebit de periculoasă, sătmăreanca a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, s-a izbit de un copac de pe marginea drumului după care s-a rostogolit într-un șanț.

În momentul producerii accidentului, în mașină se aflau cinci persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani. Trei dintre acestea au ieșit din mașină pe propriile picioare și două au rămas prinse între fiarele mașinii, fiind descarcerate de pompierii sălăjeni. Trei ambulanțe de la SJA Sălaj s-au deplasat la locul accidentului. Cu toate că doar două persoane au fost grav rănite, toți cei cinci pasageri din mașină au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență Sălaj.

Polițiștii sălăjeni au demarat o anchetă și, din primele cercetări a rezultat faptul că tânăra șoferiță nu a consumat alcool, iar accidentul s-a produs, cel mai probabil, din neatenția conducătoareai auto. 

foto: Graiul Sălajului.ro

2 comentarii

  1. M Răspunde

    Dar totusi unde e masina? nu vad nici un Opel Corsa.

  2. Norick Răspunde

    Corsa sau Meriva pentu unii nu conteaza. Totusi culoarea si marca (inca) le-au nimerit. Poate din greseala… 😉 😛

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.