Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

”Dadă, frică mi-e că mor ca mâine”, ultimul one man show al Alexandrei Saška Sotirov (VIDEO)

Alexandra Saška Sotirov

Alexandra Saška Sotirov

Nu-mi controlez vocea şi nici nu o menajez. Nu ştiu niciodată înainte de a începe să cânt dacă sunt răguşită sau nu”. Asta spunea Alexandra în prezentarea spectacolului ei de suflet, un one man show pe muzica Mariei Tănase, o poveste pe care-o spusese cu aceeaşi pasiune ultima dată în urmă cu doar câteva zile, în tabăra de actorie de la Corbu. De acolo se întorceau când drumul lor s-a frânt în accidentul cumplit de la Sibiu. Ca o previziune sumbră parcă, one man show-ul fetei, ultimul ei spectacol, s-a numit ”Dadă, frică mi-e că mor ca mâine”. Cu doar câteva zile înainte să moară, Alexandra a postat, pe contul ei de Facebook, un videoclip cu pregătirile pentru show.

Alexandra terminase anul acesta Facultatea Teatru şi Televiziune din Cluj, secţia Arta Actorului. În prezentarea de pe site-ul Asociaţiei Reactor din Cluj se descrie simplu, cu un optimism care pare că poate muta munţii. „Ce mă face să cred că se vor îndeplini anumite lucruri e că atunci când îmi doresc foarte tare ceva şi nu se întâmpla, în dreapta sau în stânga sau chiar în spatele meu se deschide o uşă şi mai mare şi realizez că acolo e de fapt uşa la care trebuia să bat prima dată.

Cei care au cunoscut-o vorbesc despre un uriaş talent, de multă dragoste pentru literatură, de-un om frumos pe de-a-ntregul despre care nu le vine să creadă că povestesc la timpul trecut. ”Pe Saška am remarcat-o prima oară la atelierul de film. Şi-a pus o şapcă pe cap, a intrat la cadru, avea de jucat o fată băieţoasă care repară maşina unui francez, a stat cu mâinile în buzunar, s-a uitat la maşină şi după aia şi-a băgat mâinile sub capotă cu naturaleţea cu care ar fi intrat în mare după un drum lung cu trenul. E din Satu Mare şi tocmai a terminat primul an la Facultatea de Teatru şi Televiziune Babeş-Bolyai, Cluj, secţia Arta Actorului. După aia a spus un monolog din Macbeth. Ciudat, cu acelaşi avânt cu care îşi băgase mâinile sub capotă”, scrie Sabina Bălan într-un interviu cu Alexandra publicat în urmă cu 2 ani pe Agenda LiterNet, tot în timpul unei tabere de actorie de la Corbu.

Alături de Alexandra, în maşină se afla Iosif Ahmed, student la Actorie în anul II, la Târgu Mureş. Tânărul iubea teatrul din liceu şi avea foarte multe premii castigate la concursuri de profil. Miercuri dimineaţa, maşina în care se aflau cei doi a zburat de pe şosea, a lovit un cap de pod, s-a rostogolit de câteva ori şi s-a oprit într-o râpă de pe marginea drumului national 1. Se pare că tinerii n-ar fi purtat centurile de siguranţă. Nimeni n-a văzut accidentul, şi abia după câteva ore un cioban care trecea prin zonă a găsit maşina şi trupurile fără viaţă. Dumnezeu să-i odihnească în pace!

Sursa: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.