Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Podul Decebal, tot neterminat. Muncitorii trag chiulul (FOTO)

podul decebal satu mare2A trecut și săptămâna de grație dată de Primăria Satu Mare constructorilor din cauza problemelor tehnice ivite pe parcurs, dar partea care a fost închisă pentru reparații capitale de pe Podul Decebal este departe de a fi terminată.

După circa șase săptămâni de la începerea lucrărilor, Podul Decebal nu arată nicicum. S-a ajuns până la a fi turnat un strat de asfalt, însă trotuarele nu sunt gata nici pe jumătate, stratul de uzură nu a fost turnat și, la cum decurg lucrările, nici nu va fi turnat în grabă.

Chiar și în condițiile în care lucrările sunt mult întârziate, muncitorii nu se prea omoară cu lucrul, așa după cum se poate observa și în fotografiile făcute astăzi, în jurul orei 14.30. Unii se sprijineau în lopeți, alți stau la o țigară, doar unde și unde se poate vedea câte un om care și muncește.

Cel mai probabil, va mai trece o săptămână până ce lucrările la partea de pod închisă vor fi finalizate, și asta în cel mai fericit caz. Cu alte cuvinte, termenul de finalizare al lucrărilor s-a prelungit cu două săptămâni, de la cinci la șapte.

Dacă tot 7 săptămâni vor dura și lucrările la cealaltă parte de pod, atunci, undeva pe la jumătatea lunii octombrie podul va fi gata. Așadar, sătmărenii din Micro 17, Carpați I, Carpați II și Soarelui, precum și cei care vor fi nevoiți să treacă Podul Decebal, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare până atunci.   

 

 

14 comentarii

  1. M Răspunde

    Multumim Coica pentru acest contract mostenit!

  2. credul Răspunde

    Neputinta celor care au plecat si neputinta celor care au venit!

  3. sm Răspunde

    dan tata, ai probleme serioase la bibilica.

  4. laurentiu Răspunde

    Kereskeni e TOTAL depasit de situatie (TRAIASCA PARTIUM!) dar imi place ca tot Coica e de vina 🙂 sau poate Iles sau de ce nu DECEBAL!:)

    • Unudinmultime Răspunde

      linge-l pe coica, bine faci.
      poate poate, te rezolva pe gratis.

    • Unu' Răspunde

      Coi-ca dorel de sătmar, nu e de vină, el E VINOVAT!
      Licitarea a făcut-o el și echipa lui fantastico-tragi-comică!
      CUIE MOICA!
      PUIE MONTA!

  5. Vasile Răspunde

    Pe de alta parte, jurnalism de calitate, facut din masina. Ca deh, suntem jurnalisti, ce naiba.

  6. mipudeco Răspunde

    MUNCITORII TRAG CHIULU: Inseamna că au fost vazuti. La biserica de pe pod Golescu nu ii vezi decat o data pe an. De aceea, de 30 de an, biserca nu e gata. Lipseste Mesterul Manole.

    • radu Răspunde

      Mesterul manole este,dar ar trebui bagat satana de socolan pe post de ana lui manole.ati realiza 2 lucruri extraordinare:ati scapa satmarul de satana(socolan)si ati termina si cupleraiul(biserica,)avand o jertfa….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.