Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Andreea Paul spune că se poate emite ordin de începere a podului şi centurii

CenturaLucrările la construcție a celui de-al treilea pod peste Someș, parte din șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare, pot începe tot anul viitor. Deputatul PNL de Țara Oașului, Andreea Paul, a arătat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că a primit adrese de la Ministerul Finanțelor Publice și Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, în care se arată că este finanțarea asigurată.

“Pe data de 25 august 2016, Ministerul Finanţelor Publice dă în sfârşit un aviz favorabil pentru finanţarea variantei ocolitoare a municipiului Satu Mare, dar în nota de fundamentare cere explicit motivele pentru care acest obiectiv de investiţii nu a fost demarat în perioada 2013-2014 cu finanţare din fonduri externe nerambursabile. Aştept şi eu această argumentare nu doar din partea Ministerului Transporturilor, ci şi din partea fostului ministru sătmărean al transporturilor, al parlamentarilor puterii şi al tuturor edililor care şi-au asumat “meritele” ale motivelor pentru care acest obiectiv nu a fost demarat în perioada 2013-2014”, a spus Andreea Paul.

Deputatul sătmărean a mai precizat că  lucrările pot fi începute.

Oficial, dânşii îmi spun că contractul prevede un termen de cinci luni pentru proiectare, 18 luni pentru execuţie, că toate avizele, finanţările au fost semnate şi că din momentul publicării acestor acte normative, au fost publicate, lucrările pot demara. Tot CNADNR-ul ne spune că se poate emite ordin de începere a lucrărilor, odată cu publicarea actului normativ şi apreciază ca termen de finalizare al obiectivului anul 2018. De aici înainte ţine exclusiv de autorităţile locale pentru a pune în aplicare alocările financiare, proiectul efectiv pentru care ne-am luptat în Parlamentul României şi cu instituţiile centrale”, a mai spus Andreea Paul.

Șoseaua de ocolire, și implicit cel de-al treilea pod, face parte din masterplanul elaborat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) aprobat de Ministerul Transporturilor. Potrivit masterplanului prezentat, bugetul total al proiectului de construcție a variantei ocolitoare Satu Mare este de 365,76 milioane de lei (aproximativ 81 de milioane de euro), din care fondurile europene nerambursabile reprezintă 228,6 milioane lei (aproape 51 de milioane de euro). O parte din sumă, adică 54,86 milioane de lei vor fi alocați încă din acest an, iar restul de 310,89 milioane de lei anul viitor.

Șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare se va uni, în partea de nord a orașului, cu drumul expres care vine de la Bistrița până la Vama Petea. 

6 comentarii

  1. maxx Răspunde

    Deja si se aude cum se tureaza excavatoarele!

  2. radu Răspunde

    sigur ca se poate, si se va face asa cum s-a facut si pana acuma, adina nu se va face.

  3. Mircea Răspunde

    Eu cred ca acum se va face. stiu eu de ce 🙂

  4. istvan Răspunde

    POATE LA BOBOTA NU SE POATE, DAR LA SATU MARE SE VA PUTEA

  5. Cornel Răspunde

    Minte ca de obicei, cum a redus acciza la palinca a contribuit si la centura.. Sau poate e pe centura!!-):

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.