Ultima actualizare: azi, 18:17
Locale

Kaufland începe lucrările la magazinul de pe Corvinilor. Când va fi finalizat

plan-kaufland-2Reprezentanții Kaufland vor începe, în cel mai scurt timp posibil, lucrările la construirea noului magazin din Satu Mare care va fi amplasat pe strada Corvinilor colț cu Bulevardul Henri Coandă.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că în cursul zilei de astăzi a avut o discuție cu investitorii care au spus că-și doresc să realizeze această investiție. 

Se preconizează ca aceste lucrări să fie terminate până la sfârșitul lunii septembrie a anului viitor. 

Al doilea magazin Kaufland din Satu Mare urmează a fi construit în locul fostei „fabrici de scaune”, precum şi pe terenul viran din jurul acesteia, cu intrări de pe Bulevardul Henri Coandă şi strada Corvinilor.  Planului urbanistic arată că pe fosta platformă a ”fabricii de scaune” în prima etapă se va construi un corp de clădire și vor fi amenajate un număr de 176 de locuri de parcare. Suprafața magazinului Kaufland va fi de 4.365 de metri pătrați. În cea de-a doua etapă a construcției, preconizată pentru anul viitor, se dorește construirea unei galerii comerciale, care ar urma să găzduiască outlet-uri ale unor brand-uri internaționale precum New Yorker sau Decathlon. De asemenea, vor mai fi amenajate alte 144 de locuri de parcare.

 

6 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    EXCELENT ! SUPER ! CEA MAI BUNA STIRE PE ZIUA DE AZI !

  2. Satmarean Răspunde

    Ce se știe de construirea magazinului Ldl si a mallului de lângă biserica respectiv Careului? Încă nu au ajuns nici la faza să curețe terenul de bălării!!!!!

    • Gogu Steriade Răspunde

      Se vor construi,chiar doua mall-uri ,unul langa altul…Chiar si al treilea pod,centura ocolitoare,Hotel Dacia va fi preluat de primarie si reabilitat,Str Horea va fi salubrizata si ‘golita” de mizerii,un nou spital judetean,Carrefour pe str.Lucian Blaga,curse de pe aeroportul satu mare,una chiar in Dubai,3 magistrale de metrou (centru-petea,centru aeroport,centru auchan)doua tuneluri pe sub Somes,sala polivalenta de 10000 de locuri!…Alegeti-i parlamentari pe Tavi si pe Sisi,pe Enatescu, Nicoara sau Opris, Magyar Lorand ,Erdei D. Istvan si Turos Lorand,iar visele voastre vor deveni realitate.Intr-o viata viitoare.

    • Vasile Răspunde

      Pentru mall ultima faza era dezmembrarea pamantului respectiv, se pare ca dureaza cam mult…
      Lidl in 6 saptamani s-ar putea sa inceapa constructia 🙂

  3. Un trecator Răspunde

    Ar fi super ca New Yorker și Decathlon sa vina și în Satu Mare!

  4. Satmarean Răspunde

    Gogule…..esti tare. Bravo.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.