Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Prorectorul Gavrilă Ardelean a decedat. Dumnezeu să-l odihnească

gavrila-ardeleanProrectorul filialei Satu Mare a Universității de Vest Vasile Goldiș, Gavrilă Ardelean, a decedat azi noapte. Potrivit apropiaților, se pare că prorectorul avea probleme de natură cardiacă, chiar a suferit o intervenție chirurgicală, dar lucrurile păreau să se îndrepte în ceea ce privește sănătatea sa. Din nefericire, însă, în cursul acestei nopți a trecut în neființă.

Gavrilă Ardelean s-a născut pe 5 mai 1942, în oraşul Seini. De-a lungul activităţii sale profesionale a fost profesor, inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, apoi a devenit cadru universitar. A fost prorectorul Universităţii de Vest Vasile Goldiş – UVG Arad şi director al Filialelor Satu Mare şi Baia Mare ale aceleiaşi universităţi.

Doctor în biologie, a fost preşedintele Societăţii Naţionale de Ihtiologie. În toată această perioadă a scris şi publicat numeroase lucrări ştiinţifice şi cărţi de specialitate. Permanent a fost preocupat de creşterea calităţii învăţământului românesc în general, şi în mod special a celui universitar din Satu Mare.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.