Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Salarii întârziate cu şapte luni într-o comună. Oamenii sunt disperaţi

dialog-social-satu-mareZeci de asistenţi personali nu și-au primit salariile timp de şapte lunii oamenii fiind disperaţi. Preşedintele Sindicatului Asistenţilor Personali, Maternali şi Sociale din judeţul Satu Mare, Vasile Dârle, a solicitat astăzi, din nou, intervenţia Prefecturii în rezolvarea situaţiei.

„Din păcate, încă există mari probleme cu plata drepturilor salariale ale asistenților personali pentru unele primării, dar cea mai mare problemă o întâmpinăm la Primăria Hodod. S-a ajuns la o situaţia dramatică, care poate duce la gesturi extreme. Subliniem faptul că asistenții personali angajați al Primăria comunei Hodod nu și-au primit salariile pentru ultimele șapte luni, iar fiecare lună de întârziere , care presupune implicit lipsa de medicamente, poate duce la o situație disperată atât a salariaților cât și a persoanelor cu handicap grav aflate în îngrijirea acestora”, a spus Dârle.

Prefectul Radu Bud a spus că vicepremierul Vasile Dîncu a promis în urmă cu câteva zile, chiar la Satu Mare, că această problemă va fi rezolvată în luna noiembrie, când va avea loc o rectificare bugetară.

În schimb, subprefectul Altfatter Tamas a atras atenţie că la Hodod se întâmplă lucruri interesante din moment ce numărul acestor persoane a crescut foarte mult. Dacă în 2015 erau 30 de persoane asistate, acum sunt 83 de persoane, plus încă 23 de cereri depuse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.