Ultima actualizare: azi, 13:27
Locale

Sătmăreanul Josef Holczli a fost decorat de preşedintele Germaniei (FOTO)

ambasador-germania-ordin-josef-holczli-6Preşedintele Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, i-a acordat sătmăreanului Josef Holczli crucea de merit în rang de cavaler, pentru recunoaşterea activităţii sale de până acum în sprijinirea comunităţii germane din nord vestul României. Diploma i-a fost îmnânată astăzi la Satu Mare de către ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, în prezenţa autorităţilor locale şi a importanţilor lideri ai comunităţii şvăbeşti din Satu Mare.

Ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, a făcut un scurt laudatio în care a subliniat faptul că distincţia crucea de merit se acordă doar celor care au dovedit un angajament extraordinar.

“Distincţia este un semn important şi vizibil al aprecierii şi implicării dumneavoastră neobosite, desfăşurate până în prezent în favoarea minorităţii germane ca pilon de bază al relaţiilor româno-germane, o mulţumire, un impuls pentru continuarea eforturilor dumneavoastră în egală măsură cu interesul Germaniei şi al României”, a spus Werner Hans Lauk.

Joszef Holczli a mulţumit pentru disctinţie, transmiţând, prin ambasador, recunoştinţa sa preşedintelui Germaniei.

“Este o onoare deosebită, mă umple de bucurie, de recunoştinţă greu de exprimat în cuvinte. Minoritatea germană din Transilvania de Nord a beneficiat în anii de după Revoluţie de o înaltă atenţie, de consultanţă, de sprijin în realizarea infrastructurii şi a logisticii necesare din partea Germaniei. Înalta distincţie mă obligă să mă implic cu mai mare responsabilitate, cu punerea în practică a noilor proiecte ale şvabilor sătmăreni”, a spus Holczli.

El spus că doar prin fundaţia sătmăreană au fost acordate peste 1.000 de credite fră dobândă firmelor din judeţele Satu Mare, Bihor, Maramureş şi Sălaj, suma depășind 8 milioane de euro.

Josef Holczli este născut în Seini, în anul 1952 a absolvit facultate de construcții mașini din București, a lucrat ca profesor o perioadă după care a fost director al unei companii din Satu Mare, ulterior implicându-se în fundațiile germane care sprijină şvabii din Satu Mare. El ocupă funcţii de conducere în Asociaţia economică româno germană, Forumului Democrat German, Fundaţia Sătmăreană şi Camera Meşteşugarilor.

2 comentarii

  1. profesor Răspunde

    FELICITĂRI d-lui Holczli, cu adevărat merită această decorație!

  2. Cetatean Răspunde

    Felicitari! Si succes in continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
O nouă ediție „Beauty Days” la Satu Mare (FOTO)

Primăria municipiului Satu Mare în colaborare cu Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu„ și Salon Expressive organizează cea de-a IV-a ediție...

Închide