Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Somn uriaș, capturat în județul Satu Mare. Unde a fost prins peștele (FOTO)

somn1Un somn uriaș, având peste 30 de kilograme, a fost capturat duminică seara din lacul de la Ianculești, județul Satu Mare, cu ocazia celei de-a doua acţiuni organizate special pentru rărirea acestor răpitori. Pescarul care a reușit impresionanta captură nu a vrut să-și dezvăluie secretul însă a afirmat că tot duminică  a scăpat un alt somn de mari dimensiuni, pe care nu a reușit să-l aducă la mal.

În lacul de la Ianculești există cel puțin patru sau cinci exemplare de somn în jur de 50 de kilograme, somni care au fost văzuți de personalul care administrează lacul. În ultimii ani, somnii giganți s-au înmulțit peste măsură în lacul de la Ianculești și mănâncă foarte mult din peștele pașnic cu care, periodic, este populat lacul.

Astfel că, periodic, aici se desfășoară o acțiune de eliminare a somnilor din lac, care va fi reluată în acest an, în funcţie de condiţiile meteorologice. La prima acțiune de acest gen, organizată la începutul acestei luni, au fost prinși şapte somni, cu greutăţi cuprinse între 3,5 kilograme şi 13 kilograme. La acţiune au participat pescari profesionişti din Satu Mare, specializaţi în pescuitul acestei specii de peşte. 

Sursa text și foto: opiniedecarei.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.