Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

1 Decembrie, cu fasole și ciolan la Satu Mare. Cine face ospățul

fasoleSătmărenii care vor participa la manifestările dedicate Zilei Naționale a României de la Satu Mare vor avea posibilitatea să primească și câte o porție de fasole și ciolan. Potrivit celor afirmate astăzi, în cadrul Colegiului Prefectoral, de prefectul Radu Bud, porțiile vor fi oferite de armată. 

„Cel mai probabil în cele trei parcări de la catedrala va fi un stand culinar. Cei de la armată, dar și organizatorii și primăria și consiliul județean au dorit să mențină obiceiul de a oferi tradiționala fasole cu cârnați sau ciolan și poate sarmale”, a mai declarat prefectul.

De 1 Decembrie vor fi organizate și depuneri de coroane la busturile lui Iuliu Maniu și Ion. IC Brătianu, iar la statuia lui Vasile Lucaciu va avea loc un ceremonial militar cu începere de la ora 12.00. După ceremonia militară va urma defilarea Gărzii de Onoare prin fața Hotelului Dacia. 

Tot de Ziua Națională a României vor avea loc și două concerte, ambele la Filarmonica Dinu Lipatti. Primul, va începe în urul orei 14.00, iar cel de-al doilea, simfonic, de la ora 18.00. 

Prefectul i-a invitat pe sătmăreni să participe în număr cât mai mare la manifestările dedicate Zilei Naționale a României, mai ales că și ziua de 2 decembrie va fi liberă. 

2 comentarii

  1. sebi Răspunde

    Slaba organizare Bud
    Esti cel mai slab prefect pe care l a avut vreodata satmatul
    Nu ti pasa de judet de populatie faci treburi doar sa marchezi ft discret momentul si cam atat,in timp ce afacerile iti prospera brusc si dintr o data

  2. Unu' Răspunde

    Cum franț nu sar comuniștii să ofere păsulă cu ciolan, doar e campanie electorală?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.