Ultima actualizare: azi, 22:30
Publicitate

Echipa ALDE Satu Mare: profesioniști care au obținut cele mai bune rezultate pentru județ

alde-echipaEchipa ALDE Satu Mare se prezintă în fața cetățenilor cu o echipă de profesioniști. Persoane care au reușit să obțină cele mai bune rezultate pentru dezvoltarea economică și socială a județului Satu Mare. Pentru noi faptele vorbesc. Noi suntem ceea ce facem.

Candidații pentru Camera DEPUTAȚILOR

1. Prima poziție pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de ministrul Ovidiu Silaghi. A îndeplinit funcția de ministru pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale în Guvernul Tăriceanu, din aprilie 2007 și până în decembrie 2008. La data de 7 mai 2012 a fost numit ministrul Transporturilor în Guvernul Victor Ponta. Ovidiu Silaghi vorbește foarte bine limbile italiană și maghiară și bine limbile engleză și franceză. Este căsătorit și are doi copii.

Ovidiu Silaghi este un patriot local. Printre realizările sale pentru județul Satu Mare se numără pasajul de trecere la nivel cu calea ferată de la Moftin, Drumul Expres Satu Mare – Oradea, modernizarea drumului Satu Mare  –  Baia Mare și varianta Satu Mare – Odoreu – Medieș – Apa. Ministrul Silaghi a inițiat proiectul variantei de ocolire al municipiului Satu Mare și proiectul de modernizare al Aeroportului Satu Mare, fapt care a adus din nou curse aeriene internaționale la Satu Mare.

2. Poziția a doua pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de către Adrian Ștef. Adrian Ștef a fost vicepreședintele Consiliului Județean în perioada 2008 – 2012, respectiv președinte al Consiliului Județean. Este căsătorit și are doi copii.

În perioada 2012 – 2016, în care a ocupat funcția de președinte al Consiliului Județean, s-au investit în sănătate 14.700.000 €. Au fost modernizați 270 km de drumuri județene. Cu o valoare de 55.800.000 euro este cea mai amplă acțiune de reabilitarea rețelei de drumuri județene. În cei 4 ani de mandat au fost investiți peste 169.000.000 euro pentru mai binele locuitorilor județului. S-a dovedit un manager de succes, reușind să plaseze județul Satu Mare pe locul cinci la nivel național când vine vorba despre alocări bugetare, cu toate că sunt cel puțin 30 de județe mai mari decât Satu Mare.

3. Poziția a treia pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de către Dăliana Lazăr. Jurist de profesie și întreprinzător  privat, Dăliana Lazăr deține pentru a doua oară consecutiv funcția de consilier județean, funcție din care s-a remarcat a fi un ales preocupat de nevoile comunității. Este căsătorită și are un copil. Deține terenuri la țară și este o crescătoare de cai de rasă cu preocupări în dezvoltarea rurală.

4. Poziția a patra pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de Ioan Mureșan. Este primarul comunei Botiz, una dintre cele mai prospere localități din județul Satu Mare. La alegerile locale din 2016, cetățenii l-au investit cu un vot de încredere, pentru a continua proiectele demarate de fostul primar. 

5. Poziția a cincea pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de Roka Marius Andrei. Este primar al comunei Căuaș, pentru al doilea mandat, fapt care demonstrează capacitățile sale de administrator. Cu o puternică abilitate de a menține echilibrul în comunitate și cu o strategie de dezvoltare a localității sustenabile și pe termen lung.

6. Poziția a șasea pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de Florin Ionici. Este cel mai tânăr primar al județului Satu Mare. În cei trei ani în care a fost consilierul primarului a reușit să convingă comunitatea de abilitățile sale administrative, iar aceasta l-a girat pentru a fi primar.

7. Poziția a șaptea pe lista ALDE pentru Camera Deputaților este ocupată de Andrea Bologa. Este om de afaceri, care face politică din convingere și crede cu tărie că doar implicându-ne putem schimba ceva. Că doar promovând oameni capabili vom închide căile oportuniștilor.

Candidații pentru SENAT

1. Prima poziție pe lista ALDE pentru Senatul României este ocupă de către Marcela Papici. Este căsătorită și are un copil. Cu o puternică experiență administrativă, Marcela Papici este la al doilea mandat de consilier local în municipiul Satu Mare. A ocupat funcția de viceprimar al municipiului Satu Mare. Acum este manager al Spitalului Județean Satu Mare. Este un bun  strateg și cu viziune de dezvoltare și organizare pe termen lung. Este un om hotărât, implicat, a cărui ușă nu va sta închisă niciodată pentru oricare dintre reprezentanții comunității, indiferent de etnie, culoare politică și convingere religioasă. Cei care o cunosc pot să confirme că a ajutat de fiecare dată cât i-a stat în putere.

2. A doua poziție pe lista ALDE pentru Senatul României este ocupaă de către Pinter Jozsef. Este un om de afaceri și un bun cunoscător al problemelor cu care se confruntă zona Carei-Tășnad. Este implicat în comunitate, atât ca și consilier județean la al doilea mandat, cât și ca președinte al Autorității Teritoriale de Ordine Publică. Om de sport, Pinter Jozsef este foarte apreciat de sătmăreni.

3. A treia poziție pe lista ALDE pentru Senatul României este ocupaă de către Cosmin Rațiu. Este căsătorit și are doi copii. De profesie medic stomatolog, Cosmin Rațiu a demonstrat că este un om de afaceri care a întors în comunitate poate mai mult decât aceasta i-a oferit. A investit într-o clinică modernă în Satu Mare, plătește dări la stat în Satu Mare. Un adevărat exemplu de urmat, atât ca și profesionalism cât și ca implicare în viața comunității, fiind la al doilea mandat de consilier local.

4. A patra poziție pe lista ALDE pentru Senatul României este ocupaă de către Dan Băbuț. Format în mediul privat, a fost mai apoi city manager al municipioului Satu Mare, unde a demarat și implementat proiecte de larg interes în comunitate. A fost și președinte al Clubului Olimpia, echipa fanion a județului Satu Mare. Acesta este căsătorit și are doi copii.

Sursa: ALDE Satu Mare

88 comentarii

  1. BORasc Răspunde

    Niste minciuni de nedescris

  2. asdf Răspunde

    e de rasul plansului. Traseisti peste tot.
    Ce studii au astia?

  3. satmarean Răspunde

    ALDE, un partid cu cei mai multi candidati penali.

  4. Nelu Iordache Răspunde

    Iarasi vrea sa se ascunda de justitie, prietenul meu, eternul candidat Silaghi?!

    • Mihnea voda Răspunde

      PSD l-a salvat data trecută. Acum slabe șanse sa mai scape.Pe mine ma mira cei care il sprijină,știind ca e un penal. Cand am văzut-o si pe Papici cum il apara si il lauda la tv, mi-a venit sa sun in direct sa o întreb ce a făcut cu adevărat Silaghi pt Satu Mare ,in afara de promisiuni? Nu mai tine minte promisiunea podului ,o pune pe seama atacurilor murdare de campanie, minte cu zâmbetul le buze. ALde o adunătura de penali,care incerca sa prosteasca electoratul sătmărean .

  5. Observator Răspunde

    Echipa ALDE e tot mai subtire. Oameni ce au muncit pentru partid parasesc partidul.

    • Traian Răspunde

      Unii s-au inscris in PSD, altii in PNL.

    • vitali Răspunde

      In Satu Mare multi au plecat la PSD , dar Defapt sun unul si același partid. Pt ambele partide e ceva normal sa meargă de la unul la altul. Nu au treaba cu moralitatea. Promisiunile acestea aberante cu care vin in campanie ma mira. Ma mira faptul ca inca mai incerca sa ne prosteasca cu ele. Scoaterea celor peste 100 taxe , Defapt introduse de PSD :)))) . Ei le introduc tot ei le scot si se bat in piept cu grafice de creștere economică . ALDE evident ii lauda. POPULISM SI PROSTEALĂ !!! Asta este campania PSD SI ALDE !

    • mama Răspunde

      Sobolanii. A ramas spuma.

  6. Radu Răspunde

    Cele mai bune rezultate la afaceri necurate . Cand spui Alde,spui combinații , Sisi,Ștef,Folda,manevre,șpagă
    cam asta e Adle SM .

  7. Ionica Răspunde

    Haosul din ALDE e ilustrat si de lista de candidati.

  8. Marin Răspunde

    Aldeiştii sunt disperaţi. Nu mai ştiu ce să promită.

    • Miruna Răspunde

      Ne mai face un pod Silaghi? Si dupa ce o trecut la PSD tot placa asta o punea. Ne-am saturat de minciuni! Ne-am saturat de politicieni care ne duc cu presul! NU votez ALDE!

  9. Oana Răspunde

    Aşa cum e descris din punctul de vedere al studiilor, Adrian Ştef, absolvent de Educaţie-Fizică şi Sport, aşa vrea să fie de stânga, drepta şi centru, sau român sau maghiar, funcţie de ce-l avantajează!

    • Lili Răspunde

      Foarte bine spus, o descriere elegantă a candidatului si liderului Alde Satu Mare. Dupa anchetele in curs, nu stiu ce il va mai avantaja. Sa părăsească scena politica cred

  10. Bogdan Răspunde

    Cea mai buna masura ar fi fost podul lui Silaghi, cel cu care a mintit electoratul inainte cu cateva zile de alegerile pentru Colegiul 2, cand Ovidiu Silaghi era mare pesedist.

    • satmarean Răspunde

      După minciuni fără număr, cu podul peste Someş, cine vă mai crede, alde-iştilor?

    • Sorinel Răspunde

      Problema cu Silaghi si nici ceilalți candidati ALDE Satu Mare , este ca nu mai recunosc niciunul aceasta promisiune . In confruntările tv Papici nu mai știe nimic de aceasta promisiune si spune ca e dezinformare .Cu toate ca exista înregistrări video .Un partid care nu are ce caută la conducerea țării .

  11. Anca Răspunde

    ALDE, partiduletul de traseisti.

  12. Elena Răspunde

    Administratia ALDE,o mare dezamagire. Nici macar cei ce au fost trup si suflet cu Silaghi si Stef nu au mai rezistat. Recent au plecat in PSD Monica Tite, Ardelean Ioan, Radu Ardelean si multi altii.

  13. Mirela Răspunde

    ALDE nu trebuie votat! Votand ALDE, sunteti pentru a-l feri pe Silaghi de justitie.

  14. Priala Bogdan Răspunde

    Din start nu o sa votez ALDE.
    1. Ovidiu Silaghi nu a facut nimic pt jud SM. Ci din contra, ne.a facut de rusine peste tot in orice functie a ocupat
    2. ALDE nu ma reprezinta.

    • Radu Răspunde

      Am votat in vara ALDE, dar am facut ce-a mai mare prostie! Nu voi mai vota niciodata ALDE. Sper sa dispara din viata politica acest partid nascut cu forcepsul.

      • Eva Răspunde

        Bine ca te-ai treyit acuma! Spune-le prietenilor si cunostintelor tale ce prostie ai facut, sa nu voteze ALDE.

    • mama Răspunde

      Sper ca minciunile spuse sa te afecteze cum o vrea bunul DUMNEZEU.

  15. Alina Răspunde

    Unii dintre candidatii ALDE si-ar fi putut trece in CV si orele petrecute pe la DNA.

  16. Danut Răspunde

    Unde se ascunde Stef? Nimeni nu îl vede în campanie.

  17. Alina Răspunde

    ce profesionisti domnilor? ce rezultate? suntem vai de mama noastra, tot judetul Satu Mare. daca ei sunt profesionisti s-a dus lumea asta pe…. rusineeeeeeeeee incompetentilor

  18. Florin Răspunde

    ALDE, un partid de trseisti, in care satmarenii n-au incredere.

  19. Seby Răspunde

    Cu un partid de traseisti, cum e ALDE, nu pot sa votez.

  20. Informatorul Răspunde

    Adrian Ștef, vizat de ancheta DNA

    Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem pentru folosirea funcției publice în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
    Procurorii DNA spun că în context al reorganizării structurilor ANAF, și Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean Satu Mare și vicepreședinte al PNL Satu Mare la acel moment, a acționat, în cursul lunii august 2013, pentru numirea unor persoane din anturaj/obediente/membri PNL, pe funcții de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, respectiv a Serviciilor Fiscale municipale și orășenești de la nivel județean.
    ”De menționat că acesta a acționat de maniera mai sus arătată în urma unor negocieri pe care le-a purtat anterior cu inculpatul Govor Mircea, respectiv Ardelean Ioan Mircea, aceștia stabilind concret care persoane să ocupe funcții de conducere la instituția mai sus menționată, pe baza unor criterii exclusiv politice, în contextul în care la acea vreme, coaliția aflată la putere în acel moment (Uniunea Social Liberală) era formată din partidele PSD și PNL”, se arată în rechizitoriul DNA.
    Astfel, potrivit procurorilor, la data de 6 august 2013, Adrian Ștef, cu sprijinul lui Ioan Mircea Ardelean, a procedat la identificarea unor posturi vacante în domeniul fiscal de la nivel județean, în scopul redistribuirii, precum și la vacantarea altor posturi ocupate de persoane care nu se aflau în sfera sa de interese.
    ”De asemenea, cei doi au convenit asupra necesității vacantării unor posturi de conducere la Serviciul Fiscal Carei (unde pe postul de adjunct șef serviciu fiscal, numitul Spătar Sabin a fost înlocuit de numitul Sas Lucian, persoană din anturajul lui Ștef Adrian). La aceeași dată, Ștef Adrian a manifestat interes pentru numirea lui Toth Călin Ioan pe funcția de trezorerier șef al AJFP Satu Mare, intenție ce nu s-a concretizat, pe funcția respectivă fiind numită ulterior numita Kotai Maria. Nemulțumit de această numire, Ștef Adrian a luat legătura cu numita Barbul Mona Carla (persoană care în octombrie 2013 a fost numită director executiv interimar în cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj, la intervenția pe care numitul Silaghi Ovidiu, Ministrul Transporturilor la acea vreme, ar fi făcut-o pe lângă Chițoiu Daniel), căreia i-a comunicat că va încerca să ia legătura în acest sens cu ministrul Finanțelor Publice de la acea vreme, numitul Chițoiu Daniel (membru PNL), prin intermediul directorului său de cabinet, numitul Vulpescu Dumitru Remus. În acest sens, Ștef Adrian Mihai l-a contactat telefonic pe Vulpescu Dumitru Remus, care l-a asigurat că a transmis doleanța sa în legătură cu numirea lui Toth Călin ”mai departe”, adică factorilor decidenți din cadrul ANAF, respectiv ministrului Finanțelor Publice. În continuare, Ștef Adrian își exprimă nemulțumirea în legătură cu faptul că propunerile cu persoanele afiliate politic ce urmează să ocupe funcții de conducere (fie din PSD, fie din PNL) în cadrul nou constituitei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare trebuie trimise de Mircea Govor pe mail lui Andrei Dolineaschi (secretar general PSD), fapt pe care Ștef Adrian îl consideră inoportun, atâta vreme cât ministrul de Finanțe este membru PNL. Astfel, cei doi interlocutori au convenit ca listele cu persoanele agreate de PNL să fie trimise direct lui Vulpescu Dumitru Remus, urmând ca acesta să le redirecționeze către ministrul finanțelor publice, respectiv conducerea ANAF. Pe cale de consecință, există indicii rezonabile că numitul Ștef Adrian, sprijinit și de către numita Papici Marcela (viceprimar al municipiului Satu Mare și membru PNL la acea vreme), respectiv Ovidiu Silaghi, au înaintat la ANAF o listă proprie cu persoanele avute în vedere pentru ocuparea posturilor”, se arată în documentul DNA.
    Anchetatorii mai susțin că, în perioada august – octombrie 2013, Adrian Ștef a avut mai multe întâlniri atât cu ministrul finanțelor publice, cât și cu președintele ANAF, Gelu Diaconu, ocazii cu care acesta și-ar fi folosit influența și autoritatea sa de vicepreședinte PNL Satu Mare, respectiv de președinte al CJ Satu Mare, în vederea numirii unor persoane agreate în funcții de conducere în cadrul AJFP Satu Mare.

  21. Florin Răspunde

    ALDE,partid struto-camila

  22. Informatorul Răspunde

    În acest an, Silviu Mănăstrire a vorbit la ”Dosar de politician” despre baronizarea României și mecanismul putred al finanțării clasei politice. Un exemplu este Satu Mare unde doi baroni penali și alți câțiva locotenenți stăpânesc județul de patru ani.

    Baronii sunt fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi și Mircea Govor, șeful PSD din județ și vicepreședinte al Consiliului Județean. Silaghi face parte acum din partidul lui Tăriceanu, ALDE, iar Govor este protejatul lui Liviu Dragnea. Cei doi baroni au și două marionete care dau cu subsemnatul pentru contractele publice: una este Dorel Coica, primarul PSD-ist de la Satu Mare, a doua marionetă este Adrian Ștef, președinte al CJ Satu Mare, și cumnatul lui Silaghi.

    Acești patru băieți au mari probleme penale, dar se luptă să rămână în politică, deși fiecare în parte este putred de bogat. Primarul Coica va candida pentru un nou mandat la primăria Satu Mare, iar Adrian Ștef vizează încă patru ani în fotoliu de șef la judet. Coica și Ștef însă tremură de frică pentru că începând cu anul 2012 au semnat și atribuit contracte publice de lucrări către societatea de construcții Tehnic Asist din Botoșani.

    Compania este patronată de afaceristul Mirel Vlas, un personaj foarte intim al baronilor Mircea Govor și Ovidiu Silaghi, cei doi păpușari de la Satu Mare. În decembrie anul trecut, procurorii DNA au ridicat documente din sediul Tehnic Asist. Procurorii l-au reținut atunci și pe Mircea Govor într-un dosar de trafic de influență – baronul influențase numirea șefilor de la Finanțe și de la ANAF din județ. Însă procurorii au luat și urma zecilor de milioane de euro cheltuite la primărie și la Consiliul Județean.

    Baronii Silaghi și Govor au reușit să aducă în județ finanțări considerabile de la ministerele Transporturilor și de la ministerul Dezvoltării. Principalul beneficiar al banilor trimiși de la București către Satu Mare este aceeași companie Tehnic Asist. Primarul Coica a atribuit în aprilie și în decembrie 2015 două contracte pentru reabilitarea unui pod și a drumului spre orașul Carei în valoare totală de 4 milioane de euro.

    Banii grei însă au venit pentru Vlas de la primăriile de comune și de la Consiliul Județean Satu Mare pentru diverse lucrări de întreținere și reparații de drumuri. În total,Tehnic Asist a încasat peste 50 de milioane de euro. Alte contracte au venit pentru Tehnic Asist de la alte instituții publice, cum ar fi regia de apă a județului- Apaserv SA, circa 5 milioane de euro în aprilie 2014, de la aeroportul Satu Mare, aproape 1 milion de euro, sau de la compania națională de drumuri, alte zeci de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor naționale ce traversează județul.

    În luna octombrie 2015 baronul Mircea Govor și ministrul Fondurilor Europene semnau două finanțări europene pentru aeroport și compania de apă Apaserv în valoare de 22 de milioane de euro. Până în anul 2020, doar pentru compania de apă a județului vor fi disponibile circa 120 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelei de apă. Peste tot în aceste proiecte apare deja, ca o banalitate, numele companiei Tehnic Asist.

    Una din acuzațiile care i se aduc lui Govor de către procurorii anticorupție este că a șantajat un primar de comună să atribuie un contract acestei firme. Documentele arată că aproape toate contractele importante de lucrări din județ au fost preluat de Tehnic Asist. Ceea ce se întâmplă de patru ani la Satu Mare cu fondurile publice este atât de evident si revoltător, încât orice comentariu este de prisos.

    Sistemul baronilor este implacabil peste tot în țară: banii vin de la București, de la ministere sau din fonduri europene, ei sunt împărțiți pe criterii politice primarilor și la consiliile județene, apoi sunt licitați și dați cui trebuie. Din acești bani publici se întreține un sistem mafiot hrănit din corupție care asigură voturi pentru partidele politice. Voturile înseamnă funcții de primari, de parlamentari și, în final, accederea la guvernare. Apoi, suveica se repetă din patru în patru ani.

  23. Lupu Răspunde

    Urmăresc dezbaterile Tv din acest început de campanie si candidații ALDE si PSD sunt de o obrăznicie si au un tupeu ce depășește orice limite . Mint si promit cu nonșalantă . Am crezut ca dupa atâția ani s-au schimbat,dar din păcate nimic. Promit promit si promit , fara nici o baza materială pt aceste promisiuni .

  24. Sătmărean Răspunde

    Prezentarea echipei ALDE, poveşti de adormit copiii…

    • Simona Răspunde

      Mai degrabă de speriat copiii ,nu cred ca ii poți adormi cu asemena baliverne si program de guvernare. Nu ai auzit-o pe Papici ce bătea câmpii la tv ??? câte a făcut Silaghi pt sătmăreni :))))))Sa mori nu alta. Cand o intrebi unde e podul promis si centura, are amnezie.

  25. Gigi Răspunde

    Procurorii DNA pregătesc un nou mega dosar în Satu Mare.Oare cine e vizat?

  26. Stela Răspunde

    Bla Bla Bla ,,,,,vai de viata noastra cu astfel de echipa!

    • Gigi Răspunde

      O echipa de doi bani

    • Traian Răspunde

      O echipa necredibila, ce nu merita votul satmarenilor.

    • Simi 77 Răspunde

      Nu ii înțeleg pe cei care ii susțin. Cum poți sa faci campanie pt astfel de oameni. Cum accepta cei din ALDE o candidata ca si Lazar ?venita de la dușmanii de moarte. Sau pe Ratiu. Acolo sunt alții care au tras in partid si sunt pe tușa .

  27. Antonescu Răspunde

    Iti spun eu cum este la noi in ALDE. Lazar a venit cum a venit si e impusă de ai noștri din conducere, dar nu o înghite nimeni din partid,NiMENI !Tare crd ca nu va trage nimeni pt ea si vom avea toti de pierdut. E văzută ca o intrusa si nimeni nu vrea sa lucreze cu ea. Ratiu a venit si el cu a venit si i-au promis tot cei din conducere candidatura .Si el este un intrus si nimeni nu il înghite, Defapt nici n vine la ședințe sau acțiuni, foarte rar. La fel e si cu Huzau. El e băiat liniștit Nu avem treaba cu el,dar e un intrus si el. Noi aici o sa pierdem mult la aceste alegeri pt ca dinALDE nimeni nu va trage pentru ei .

  28. mama Răspunde

    Daca minti, te bate (pe tine si familia ta) bunul DUMNEZEU. Asa am patit si eu.

  29. cumsecade Răspunde

    Prin rautatea varsata, impotriva unor partide si oameni, de catre cativa indivizi, ma rog sa suferiti voi si familia voastra, exact cat meritati.

  30. Stela Răspunde

    Șeful Senatului Călin Popescu Tăriceanu asteaptă astăzi un verdict al judecătorilor de la Înalta Curte. DNA îl acuză pe șeful Senatului de mărturie mincinoasă, că ar fi mințit sub jurământ. Tot procurorii au strâns și probe, care au fost analizate de judecători. Întrebarea care se pune e dacă acele probe sunt suficiente pentru începerea unui proces.

  31. Crina Răspunde

    o echipa competenta cu oameni de bun simt. va doresc multa bafta in alegeri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.