Ultima actualizare: azi, 00:42
Locale

Oala de sarmale a bunicii, la Muzeul Județean

oalaMuzeul Județean Satu Mare în parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” București, Complexul Național Astra Sibiu, Muzeul Satului Bănățean și Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău vă invită la o expoziție eveniment: ”Oala de sarmale a bunicii”.

Expoziția găzduiește în sălile muzeului  oale de sarmale tradiționale din diferite regiuni ale României și va fi însoțită, pe parcursul lunilor decembrie, ianuarie și februarie, de mai multe evenimente care vor aduce în atenția sătmărenilor gastronomia tradițională specifică județului, rețete inedite de sarmale apaținând diferitelor etnii, dar și din regiunile muzeelor partenere, tradiții specifice Crăciunului și mesteșugul olăritului, reprezentat de meșterul Geza Istvanfi, din comuna Vama.

Expoziţia va fi itinerată şi expusă la toate muzeele partenere după următorul calendar:

 – Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău  15 martie -15 mai 2017;

– Muzeul Satului Bănățean Timișoara 23 mai – 15 iulie 2017;

– Muzeul Nțional al Satului „Dimitrie Gusti” București 17 august-11 octombrie 2017;

– Complexul Național Muzeal Astra Sibiu 2019.

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 5 decembrie 2016, ora 14.00, la sediul Muzeului Județean Satu Mare, b-dul. V. Lucaciu, nr. 21 și va fi deschisă până în 28 februarie 2017. Pe parcursul celor trei luni, expoziția va fi însoțită de o serie de evenimente:

– Chef Bertici Kinga cu o  emisiune culinară;

– Evenimentele Electrolux, care este partener și sponsor; brandul de renume mondial va testa, în cadrul expoziției,  mașini de gătit şi oale de ceramică tradiţionale;

– Evenimentul  Auchan, care este partener și sponsor – eveniment public;

– Sarmalele de post –  ateliere de învârtit sarmale, eveniment public în care vizitatorii muzeului își vor dovedi îndemânarea în învârtitul sarmalelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe despre Locale
Primarul Kereskenyi reacționează la scandalul iscat de numele stadionului

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a intervenit, într-o postare pe contul său de Facebook, în scandalul legat de declarațiile...

Închide