Ultima actualizare: azi, 19:37

Locale

Olimpia, victorie pentru Didi. Moment emoționant la începutul meciului (FOTO&VIDEO)

olimpia-didiOlimpia Satu Mare a câștigat astăzi categoric în fața celor de la Foresta Suceava impunându-se la scor de neprezentare, 3-0. Victoria a fost dedicată celui ce a fost marele fotbalist sătmărean Daniel Didi Prodan.

La începutul meciului a fost un moment emoționant. Jucătorii Olimpiei au ieșit pe teren cu tricouri negre pe care era imprimat chipul lui Daniel Prodan. Aceștia au fost urmați de foști jucători ai Olimpiei, în timp ce antrenorul care l-a descoperit și format ca fotbalist pe Daniel Prodan, Iosif Vigh, alături de fratele fostului internațional român, Ciprian Prodan, au purtat un portret al lui Didi.

Toți, împreună, actuali și foști fotbaliști, alături de spectatorii din tribune, au ținut un moment de reculegere în memoria lui Daniel Prodan. Apoi au fost depuse flori și candele la altarul înființat în memoria lui Didi de la marginea terenului.

De asemenea, a mai fost ținut un moment de reculegere în minutul 6, acesta fiind și numărul cu care Daniel Prodan l-a purtat cât timp a jucat la Olimpia Satu Mare.

Tot atunci, galeria Olimpiei a afișat un mesaj pe care scria: ”Te plânge Satu Mare, te plânge țara toată/ Nu te-om uita Tătucă, promitem, niciodată!”

Meciul a fost la discreția echipei sătmărene, care s-a impus cu scorul de 3-0, grație golurilor marcate de Onicaș (min 8), Krausz (min 53) și Muntean (min 74). Toate golurile au fost dedicate lui Daniel Prodan. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.