Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Prefectul Radu Bud nu-și poate explica motivația celor de la The Sun în cazul copiilor ”exploatați”

prefectulPrefectul județului Satu Mare, Radu Bud, a declarat astăzi, la începutul ședinței Colegiului Prefectural, că nu-și poate explica care a fost motivația celor de la The Sun de a scrie acel articol despre copiii exploatați prin muncă de la Carei, lucru care, în cele din urmă, nu se confirmă.

”Marți dimineață a apărut acel reportaj făcut iarăși de către un reporter din Marea Britanie, sigur a schimbat un pic față de cel din urmă cu 3 sau 4 luni, când a fost acel așa zis caz de vânzare de arme pentru teroriști. Nici nu știu care este până la urmă motivația, este unul dintre lucrurile pe care deocamdată nu le putem spune cu siguranță care a fost motivația pentru acest articol. E o variantă economică, concurențială. E o variantă cu acel reporter, care în urmă cu câteva luni de zile s-a decredibilizat făcând articolul de la Bistrița și Târgu Mureș, încearcă o mică răzbunare sau chiar mai mult, nu știu”, a declarat Radu Bud.

Totuși, prefectul a apreciat modul în care autoritățile locale s-au mobilizat imediat după apariția articolului respectiv.

”Fiind foarte fierbinte subiectul, s-a exacerbat puțin. Vreau să remarc în mod deosebit modul în care s-au remarcat colegii noștri, care s-au implicat în această problemă. Cert este că s-a creat o echipă foarte eficientă, zic foarte eficientă pentru că în cursul acelei seri deja am avut primele rezultate”, a mai arătat Radu Bud.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu își pune niște semne de întrebare și în ceea ce o privește pe mama acelor copii.

”La ora actuală nu ne putem exprima exact, cert este că a intrat pe rol și DIICOT, dar apar aspecte pe care nici măcar nu le bănuiam. Ne-am pus o întrebare legitimă: ce se întâmplă cu această doamnă care lucrează la domiciliu, dar este pensionată de boală. Din imagini am văzut că este o femeie energică, la o vârstă tânără, doi copii îngrijiți. Doamna respectivă este pensionată, de unde, din ce motiv s-a pensionat?!”, a mai spus prefectul. 

7 comentarii

  1. eu Răspunde

    Pai daca esti zero barat normal ca nu ai suficienta minte ca sa intelegeti unele treburi,cum ar fi defaimarea tarii
    In al doilea rand echipele de profesionisti ti au dat clasa si se vede ca au invatat ceva de la fostii prefecti
    De la tine raducule nu au ce invata decat cafenele,smenuri,socoteli cu altii cu care tu de afli in conflict de interese

    • Hum Răspunde

      Poi domnule prefect ITM ul ce face ?cu ce se ocupa?cu împachetat oua domnul inspector șef de la ITM?nu verificați?ce legătură are cu firma din Carei care împachetează?nu trebuie .e penal deja.

  2. Cocolino Răspunde

    Paritii “au aflat” ca isi pot pierde copiii daca isi mentin declaratiile. De aceea s-a schimbat macazul, autoritatile sint fericite si apar chiar surprinse de aceste “irealitati”. LA NOI MOR COPIII…cazul Acas …deturnarea opinie publice. L-ati auzit pe bud declarind ceva dupa tragedia Acas? Nu ! Nici nu a fost macar surprins. Oare de ce?

    • Cocos Răspunde

      Fara suparare nu cunosc cazul de la Acas dar aice este minciuna gogonata familia respectiva nu ii saraca

  3. multi da' prosti Răspunde

    nu ai inteles nimic boule!voi ca autoritati sunteti varza mereu !diicot a intrat pe fir cu mare avant pentru ca astfel de “defaimari” sa nu mai aiba loc iar “bastinasii” sa fuga de reporterii straini in viitor cu viteza luminii precum in “epoca de aur”.cat despre adevaratul scop al articololului acesta este ” brexitul” care trebuie fundamentat prin nationalism si xenofobie ,ura impotriva celor care vezi doamne fura Marea Britanie .totul ca atunci cand va veni nota de plata pentru britanici aceasta sa fie cat mai bine cosmetizata si indulcita de un sentiment national puternic.ca sa intelegi si tu chelule :fasolea care o vei oferii de 1decembrie o sa creeze basini,insa tu vei spune ca nu conteaza ca la romani le crapa chilotii si le cade paru din nas,e basina de ziua nationala si trebuie sa fim romani pana la capat ,si cand mancam si cand ne cacam .cocarde sa avem,spir chelule!

  4. Mihai A. Răspunde

    Acest prefect este o ilustrare perfecta a statului opresiv, abuziv, dar si prost facut gramada. El, ca reprezentant al Guvernului in teritoriu si prin intermediul institutiilor deconcentrate care ii raporteaza, nu a sesizat pana acum ca femeia ar fi suspecta de pensionare ilegala pe caz de boala. Insa acum, daca a „turnat” la presa, sigur e suspecta de ceva. Altminteri, n-o verifica nimeni la dosar ever…
    Mai mult, prefectul crede ca noi, cititorii, publicul, am putea fi chiar atat de prosti incat sa credem ca reportajul ar putea fi o inscenare. Adica a venit jurnalistul britanic cu sacii de piese Kinder de la el de-acasa sa traga niste cadre prin Romania sa-i dauneze lui Ferrero la afaceri. Sau poate erau piesele de la ouale Kinder pe care le cumpara in mod regulat amarata asta copiilor sai.
    La fel ca in cazul traficantilor de arme din reportajul celor de la Sky News, autoritatile nu sar sa investigheze complet si apoi sa vina cu probe indubitabile (daca sunt) ca este vorba de o inscenare. Ele sar cu ameninatri si presiuni asupra celor care au avut curajul sa devoaleze aspecte inacceptabile din tara asta plina de mizerii.
    DIICOT-ii lui peste prajit au sarit sa ameninte inclusiv cu arestarea jurnalistilor britanici(apropo, le-ati luat macar vreo declaratie la dosar celor de la Sky News sau v-au dat cu flit?), dar din august pana acum este o imensa patura pe tambalul cazului, inclusiv “traficantii de arme” romani, cei amenintati asta-vara cu piscaria, fiind acum bine-merci, in libertate. Si totusi, asa cum sustinea parchetul, in filmare aparea un Kalashnikov modificat pentru vanatoare. De unde?! Poate cineva detine legal un Kalashnikov, fie el si modificat? Eu, de exemplu, as putea avea unul modificat sa ma stropesc cu apa?… Chit ca, la nevoie, in 10 minute poate fi modificat sa dau o spargere…
    Revenind, Radu Bud o ameninta indirect pe una din intervievatele din reportajul celor de la The Sun cu retragerea pensioei de boala. Cica i-ar lipsi nu-s’ ce zile de concediu medical inainte de pensionare, ca si cum nu la atatea firme, in ziua de astazi, sub atenta supraveghere a adormitelor Inspectoarte Teritoriale de Munca din subordinea, ati ghicit, prefectilor, angajatorii fac ce vor si, la primul semn de boala, sarcina sau alta “hiba”, te dau afara fara drept de apel.
    Apropo, musiu Bud, mata unde ai fost dupa ce n-ai mai fost prefect pe vremea lui Tariceanu? In cei opt ani cat ai stat ascuns sub titulatura “inspector guvernamental”, poti sa ne spui si noua ce frunza ai taiat de-o sa iesi cu o pensie cat n-au altii salariu?…

  5. vasi Răspunde

    Taia acest prefect frunze la caini sub titulatura de inspector guv,dar nu inspecta nimic pe o leafa de aproximativ 4.000 de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.