Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Un microbuz cu pensionari din Satu Mare s-a răsturnat în Braşov. Şapte răniţi (FOTO)

accident-microbuz-brasov-2Un microbuz în care se aflau pensionari din judeţul Satu Mare s-a răsturnat aseară în judeţul Braşov, în timp ce se întorceau spre casă de la mănăstire.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, microbuzul s-a răsturnat pe DN13, dinsprea Braşov spre localitatea Feldioara, şapte persoane fiind rănite, dintre care două au rămas încarcerate.

O parte dintre pasagerii din microbuz au ieşit singuri din microbuz, toate victimele fiind conştiente şi transportate pentru îngrijiri la Spitalul Judeţean Braşov, potrivit purtătorului de cuvânt al Ambulanţei Braşov, Adriana Palaghiea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, dintre cele şapte persoane rănite, trei au fost transportate la spital cu două echipaje SMURD şi o ambulanţă.

Alte trei persoane au ajuns la spital pe cont propriu, cu un autoturism privat, înainte de sosirea echipajelor de salvare.

Accidentul s-a produs după ce şoferul microbuzului a pierdut controlul volanului, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă. Microbuzul s-a rostogolit pe un câmp de lângă şosea şi s-a oprit cu roţile în sus.

Poliţia Rutieră Braşov a deschis o anchetă în acest caz.

Cele trei victime sunt femei cu vârste cuprinse între 60 şi 75 de ani, care se întorceau de la o mănăstire şi se duceau spre Satu Mare.

 

3 comentarii

  1. Zina marioara Răspunde

    Așa dori sa iea legatira

  2. Zina marioara Răspunde

    Așa dori un ne telefon de la spital brasov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.