Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Accidente grave la Satu Mare. Trei victime rănite

accident mortalDouă accidente cu urmări grave s-au produs ieri pe raza județului Satu Mare.

Primul dintre ele s-a petrecut la ora   17:10, pe DN 19,  în afara localității Decebal, județul Satu Mare, când un conducător auto de  49 ani, din Satu Mare,  conducând autoturismul proprietate privată, a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat de  32 ani, din Satu Mare. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto care a provocat accidentul și a unei pasagere de 78 de ani, aflată în același autoturism. Niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Cel de-al doilea eveniment rutier a avut loc în jurul orei 18.00, pe DN 19A , când un conducător auto de  39 ani, din județul Suceava, conducând  o autoutilitară în localitatea Dorolț, județul Satu Mare a accidentat grav un bărbat de 50 de ani din Dorolț, care în calitate de pieton s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În ambele cazuri cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.