Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Eroii Sătmarului. Au salvat mii de vieți (FOTO)

demonstratie-pompieri11Cu toate că, după părerea unora, activitatea societății civile din Satu Mare este destul de anostă, județul nostru are eroii săi. În cazul de față este vorba despre angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Someș” Satu Mare. Că vorbim de pompieri, paramedici SMURD, pirotehniști, prin activitatea lor, prin miile de vieți salvate, aceștia sunt adevărații eroi ai Sătmarului.

Potrivit statisticii instituției, ISU Satu Mare a avut, în acest an, 6.910 intervenții, cu 19,3% mai mult față de anul trecut. Din cele 6.910 intervenții 192 au fost incendii, 54 incendii de vegetație, 5.168 SMURD, 171 acțiuni de protecție a comunităților, 964 de recunoașteri, 48 de exerciții și 49 alte situații de urgență.

În urma intervenției pompierilor și a paramedicilor SMURD, câteva mii de sătmăreni mai sunt acum în viață. Nimeni nu știe exact numărul celora cărora le-a fost salvată viață de către acești bravi eroi care, de foarte multe ori, și-o riscă chiar pe a lor. Și fac asta din dragoste față de semeni, fără a aștepta ceva în schimb. Pe pompierii sătmăreni îi leagă trei lucruri: dăruirea, dragostea față de oameni și bucuria de a salva vieți. Prioritatea lor, și nu pentru că meseria o impune, este viața seamănului lor.

demonstratie-pompieri10

Cu extrem de mult devotament, acești eroi discreți își expun trupul, iscusința, dar mai ales sufletul, în fiecare misiune pe care trebuie să o săvârșească.

”După ce salvez o viață simt că mi-am îndeplinit misiunea. Această meserie mi-am ales-o și pentru mine, pentru sufletul meu, dar mai mult mi-am ales-o pentru oameni, pentru a-i ajuta, și de câte ori voi avea ocazia de a salva o viață, nu voi avea în minte decât cuvintele spuse la jurământ: ”…și cu prețul vieții”, ”Jur”. Sentimentul pe care-l am după ce salvez o viață este că Dumnezeu mi-a dat un rol important și că viața mea are un rost pe acest pământ. După mai multe intervenții, îmi văd viața fericită. Fac ceea ce-mi place cel mai tare, ajut oamenii și asta știu că mă face pe mine și pe familia mea fericită și mândră de mine. Pentru mine, meseria de pompier semnifică o misiune, cea mai importantă misiune, pe care mă voi bucura nespus de mult să o duc la bun sfârșit”, a declarat pompierul Cezar Șipoș.

Acești eroi au înțeles că viața este neprețuită și că fiecare respirație a celui de lângă ei merită orice sacrificiu.

”A-ți dedica viața pentru folosul comunității, eu nu aș considera-o meserie, ci mai presus de atât. Sentimentul de a salva o viață nu se poate exprima în cuvinte. Ca să o înțeleagă cineva, trebuie ca să o trăiască. Eu consider că deja o viață merită toate sacrificiile pe care le impune această carieră. Văzând zi de zi necazurile care se pot ivi în orice moment al vieții și oricum, după fiecare intervenție îndeplinită cu succes îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne putem întoarce cu toții cu bine la familiile noastre” a spus pompierul Oliver Szekei.

pompieri2

Zâmbetele și fericirea devin prioritare pentru cei care înțeleg că totul se poate sfârși în orice clipă.

”După intervențiile la care am participat, am o percepție obiectivă asupra vieții, și o privesc cu mai mult optimism. Satisfacția că îmi ajut un seamăn la nevoie, pentru mine personal această meserie reprezintă stilul de viață perfect, îmbinând utilul cu plăcutul. Este un sentiment plăcut deși nu se poate exprima în cuvinte. Mă bucur că pot să îmi ajut semenii”, afirmă Marian Rareș Demian, paramedic SMURD.

Deși înseamnă viață pe muchie de cuțit, unii aleg să fie pirotehniști, transformând trăirile fiecărei intervenții într-un stil de viață.

 ”Disciplina din cadrul sistemului militar, dorința de aventură și felul altfel de a fi m-au determinat să aleg această carieră. Cariera de pirotehnist, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, înseamnă a vedea ”moartea cu ochii”, munca cu bombele este frumoasă, dar și periculoasă. Te duci la intervenție, dar nu știi dacă te mai întorci. Deși Războaiele Mondiale s-au încheiat demult, muniții rămase neexplodate au rămas cu sutele. Cineva trebuie să desfășoare și aceste activități pentru siguranța și protecția cetățenilor din comunitate. Te încearcă un sentiment de mândrie, de bucurie și împlinire pentru că ai reușit să salvezi o viață, că cel salvat își poate continua drumul în viață”, spune pirotehnistul Ioan Cătălin.

pompieri1

Pentru tot ceea ce fac, pentru miile de vieți salvate, angajații ISU Satu Mare merită toată recunoștința sătmărenilor. Ei sunt cei cărora mii de sătmăreni le pot mulțumi că mai trăiesc, că au fost salvați, că au fost scoși din foc sau pentru că mai au încă o locuință. Ei sunt adevărații eroi ai Sătmarului. 

 

Un comentariu

  1. Volonte Maria Răspunde

    Reclama pt rahatul de Arafat
    Paramedici=taxi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.