Ultima actualizare: azi, 09:29

Locale

Poveste de Crăciun pentru copiii sătmăreni. Moșul le-a adus daruri (FOTO)

povesteRadio Transilvania şi Fundaţia Maria alături de Teatrul de Nord Satu Mare, au organizat astăzi a XII-a ediţie a campaniei ,,Poveste de Crăciun’’.

Circa 400 de copii au luat parte în acest an la ,,Poveste de Crăciun’’, eveniment ce a avut loc astăzi, de la ora 11.00, la Teatrul de Nord Satu Mare. Dintre aceștia, 268 de copii sunt în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare, 116 sunt beneficiari ai altor ONG-uri din oraş, iar 16 vin din partea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Satu Mare.

Programul a cuprins spectacolul de teatru cu piesa Harap Alb, iar la finalul acesteia, copiii s-au întâlnit cu personajul mult îndrăgit ,,Moş Nicolae” care a adus daruri pentru fiecare.

”Cu ajutorul sponsorilor, a persoanelor fizice autorizate ingineri topografi de la Oficiul de Cadastru, a cadrelor didactice de la G.P.P. ,,Dumbrava Minunată” şi alţi colaboratori, am reuşit să punem în desaga moşului multe jucării şi dulciuri pentru fiecare copil”, au declarat organizatorii. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.