Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Trei investiții majore prevăzute pentru 2017 la Satu Mare (FOTO)

nepiTrei investiții majore, reprezentative pentru județul și municipiul Satu Mare, vor fi demarate încă din primăvara anului 2017. Acestea au fost prezentate astăzi, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, de prefectul Radu Bud. Reprezentantul Guvernului României în teritoriu a mai precizat că aceste investiții vor avea un impact pozitiv deosebit asupra tuturor sătmărenilor. 

fabricaPrima dintre ele este o investiție privată, fiind vorba despre fabrica de la Medieșu Aurit, care anul viitor va începe să crească atât ca și construcție cât și activitate, și care va ridica ștacheta ca nivel de salarizare undeva peste ceea ce există la ora actuală.

A doua mare investiției, sută la sută din bani publici, este șoseaua de ocolire a municipiului Satu Mare a cărei lucrări de construire vor începe în primăvara anului viitor. La ora actuală constructorul este în Satu Mare, a realizat măsurătorile topografice pentru realizarea Proiectului tehnic, pe care vor să-l încheie în luna mai, după care vor solicita autorizațiile necesare pentru construcția acestui obiectiv.

soseaua”Această investiție este majoră pentru Satu Mare și pentru întregul județ, care implică construirea podului peste Someș, mult așteptat de noi, și care, de asemenea, va avea implicații deosebite pentru noi toți în urma realizării acestei șosele în doi ani, doi ani jumate, cât este prevăzut”, a precizat prefectul Radu Bud.

A treia mare investiție, este mega-mall-ul NEPI, despre care prefectul a spus că va fi realizat și va oferi sătmărenilor o alternativă plăcută de petrecere a timpului liber. 

nepi2”Societatea respectivă are în proprietate aproape 7 hectare, nu ieftine, bănuiesc că nu el-au cumpărat degeaba. Dacă această investiție care în mod normal se va derula, atunci va crea și condiții pentru petrecerea timpului liber, altfel decât ce avem acuma. Din păcate, acum, cei mai mulți își petrec timpul liber în fața televizorului. Într-un oraș comercial de 27.000 de metri pătrați, cum este prevăzută această construcție, o să ofere alte oportunități. Și să nu mergi acasă, să faci economie de curent, și tot ești mai câștigat”, a mai spus prefectul.

Au fost doar trei exemple de investiții demarate în 2016 și care anul viitor vor avea un impact pozitiv asupra activității sătmărenilor. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.