Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Viceprimarul Albu propune un pod pietonal peste Someş

pod-pietonalViceprimarul Adrian Albu a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că sunt în discuţie unele idei pentru schimbarea aspectului municipiului Satu Mare, în special a celei centrale. Printre acestea, se numără construirea unui pod pietonal peste râul Someş, care să lege Piaţa 25 Octombrie de viitorul mall NEPI.

El spune că rămâne în discuţie ideea curăţării malurilor râului Someş, în sensul tăierii arbuştilor, nu a copacilor, şi amenajării aici a unei zone de agrement, unde se poate face un ponton, cu bărcuţe, şi terase.

“Sună frumos, dar nu văd de ce nu s-ar putea acestea într-un interval oarecare de timp”, a punctat Albu.

În opinia viceprimarului, se mai impune refuncţionalizarea centrului oraşului, atât a Pieţei 25 Octombrie cât şi a Pieţei Libertăţii, care “e pustie şi tristă”, arătând că o fântână arteziană modernă, cu muzică, ar costa 100.000 – 150.000 de euro.

“Sunt nişte chestii posibile, trebuie doar voinţă să le faci pe acestea”, a concluzionat Albu.

53 comentarii

  1. grig Răspunde

    dar o pista ptr rachete?,sau niste penali pnlisti trasi in teapa? dar demisia Albului??

    • Teo Răspunde

      E o initiativa si o idee buna! Nu fiti pesedisti mistocari.

    • Dacu Răspunde

      Este o idee foarte buna . Succes in realizarea lui . Ar fi foarte util .

    • Unu' Răspunde

      Penalii din PNL s-au cam refugiat în ALDE!

    • xxx Răspunde

      Ce ironie! Propunerea e foarte buna. Decat pod pe sub Somes, mai bine unul pentru pietoni, peste Somes.

    • xxx Răspunde

      Multe se pot face in Satu Mare. In primul rand, curatenie in buricul targului, si apoi proiecte fanteziste.

    • Marin Răspunde

      Degeaba faci ironii, Grig. Proiectul unui pod pietonal e foarte inspirata.

    • Observator Răspunde

      Municipiul Satu Mare are o strategie de dezvoltare a municipiului pe 2015 – 2025. Documentul cuprinde câteva proiecte de anvergură. Prin acest document se propune crearea unui pod pentru pietoni şi biciclişti peste râul Someş, în dreptul axului Piaţa 25 Octombrie-pietonalul Corneliu Coposu şi Piaţa Libertăţii, care va lega centrul amplasat pe malul nordic al Someşului cu zona de spaţii verzi ce se planifică a fi reamenajată pe malul sudic al Someşului.

    • waiss Răspunde

      De ce demisia? E usor sa vorbesti!! Motive??…

  2. Norick Răspunde

    Prima data un pod pentru caini si pisici , dupa asta una pentru copii si femei , una pentru biciclisti si doar dupa asta una “normala” pentru circulatia… 😛 😀 🙂

    • Maria Răspunde

      Si unul pentru homosexuali si lesbiene.

    • Observator Răspunde

      Se pare că cei de la NEPI au mai reușit să achiziționeze niște parcele de teren pentru a avea suprafața necesară. Săptămâna viitoare ar trebui să înceapă discuțiile dintre reprezentanții NEPI și Primăria Satu Mare. Decizia le aparține. Ceea ce pot să spun cu siguranță este că nu vor renunța la această investiție. Este vorba despre bani pe care deja i-a cheltuit și sunt destul de mulți, la care nu vor fi dispuși să renunțe.

  3. obiectiv Răspunde

    Idei cu efect întârziat.De ce nu a lansat ideea de a face un pod pietonal lângă podul Decebal iar acesta din urmă să cedeze trotuarele pentru încă o bandă,evetual ataşându-i o bretea de care s-a tot vorbit,şi asta înainte de repararea podului.Chiar sub aripile podului se puteau ataşa nişte pasarele usoare.Albu nu are idei pragmatice ca de altfel mulţi politicieni.El visează cai verzi pe pereţi.Cea mai mare bazaconie care-i aparţine este lărgirea intravilanului cu orice preţ că are el un fix să scadă preţul terenurilor.Inflaţia asta de intravilan şi de imobile o să ducă,ca orice inflaţie la devalorizarea avutului fiecăruia dintre noi.El are fixaţii de reglare prin piaţă.Doar că piaţa n-are cumpărători şi asta va duce la un dezastru.Înţelegeţi dom’ doctor?Nu cred.

  4. never Răspunde

    măi,măi cum vine campania electorala cum se inunda tărtăcuța politicienilor de idei care mai de care mai măiastre.Limbricule Albu(iti spun asa nu pentru ca esti mic ci pentru ca te scalzi in rahat politic si acum mai si mananci din plin),nu imi aduc eu bine aminte sau tu ai mai fost vice odata,atunci parca te luptai cu analfabetii din Balta Blonda ca vezi doamne aveau greseli in petitia pentru un drum de doamne ajuta ,asai?Pai bai limbricule (acu vad ca esti si mic ,foarte mic) de atunci tu nu ai plantat o floare in orasul asta si acum vrei malluri si pasarele,bai putoare pe tine nu te reprezinta decat cardul de salariu,doar pe ala il trimiti la “munca”.Piei jivina!

    • Barbu Răspunde

      S-a afirmat ca martea ar trebui sa ne ferim de trei ceasuri rele. Site-ul Antenei 3, televiziunea care, ani la rand, ia
      mintit, zadarnicit tentativele de a se informa corect, manipulat, linsat si facut zob reperele, le recomanda
      romanilor sa nu se ,,casatoreasca intr-o zi de marti 13, deoarece casnicia va esua”. Sa evite in aceasta zi ,,haine
      negre”, ca ,,sa nu poarte doliu”. Sa nu se tunda, ,,altfel cineva din familie va muri”. Sa ,,nu se mute”, ca ,,sa naiba
      ghinion”.
      Marti, superstitioasa Antena a dat de bucluc. De-un mare ghinion. Tocmai incepusem sa obosesc sa ma intreb
      cum se combat eficient falsificari propagandistice monumentale raspandite de televiziuni si siteuri apropiate de
      PSD, ALDE si Putin, de felul minciunii potrivit careia Ciolos ar fi, chipurile, ,,fiul lui Soros”. Ori, plasmuieli deo
      insolenta similara, potrivit carora guvernul ar ,,vinde Portul C-ta”, ar ,,taia” pasamite ,,salariile” si ,,banii
      veteranilor”. Tocmai atunci minunea s-a produs. Ciolos a coborat la lupta, in arena. S-a uns cu namol, s-a
      umplut de noroi, s-a balacarit in troaca s-a vanzolit in mlastina. Paradoxal, a iesit din ea mai alb ca neaua. Asta,
      cand nu mai nadajduiam sa descopar maini curate in murdarul joc politic romanesc.
      Dar lectia pe care, generos, ne-a predat-o ,,fiul lui Soros”, in martea sa alba din mocirla Antenei 3, nu i-a pus la
      punct exemplar doar pe profetii minciunii si urii de pe sticlele lui Dan Voiculescu, gen Badea, Gadea si
      compania. Ci pe noi toti.
      Ma bucur ca realitatea, nu neaparat televiziunea, actioneaza ca un montagne russe imens. Ne ia, ne scutura, ne
      rastoarna, ne umple de greata pentru ca, in final, sa ne demonstreze ca viata e mai tare si mai imaginativa chiar
      decat pseudogazetaria jurnalistilor vanduti. Mai tare, in orice caz, cu tot cu tehnicienii ei, decat propaganda
      politicianista.
      Dar lectia pe care, generos, ne-a predat-o ,,fiul lui Soros”, in martea sa alba din mocirla Antenei 3, nu i-a pus la
      punct exemplar doar pe profetii minciunii si urii de pe sticlele lui Dan Voiculescu, gen Badea, Gadea si
      compania. Ci pe noi toti. Nu in ultimul rand pe intelectualii publici din turnurile de fildes ale Romaniei
      postcomuniste. Pe cei grijulii sa nu cumva sa-si mai pateze vreodata mainile cu o pretinsa ,,rezistenta prin
      cultura”, pe modelul dascalilor lor rinocerizati in anii 30, ori pe exemplul celor cumparati de oligarhia mafiotmediatica
      si de securismul capitalist al tranzitiei postceausiste. Ce ne-a invatat CiolosÅŸ Simplu. Ca isi iubeste
      tara fara mofturi. Si-anume toata, fara distinctie si fara segregarea ,,p..limii” de destepti. Le recomand romanilor
      care-si iubesc tara sa faca la fel. Si sa actioneze in consecinta. Pentru ca, desi a escaladat din puteri proprii cele
      mai inalte pozitii ale ierarhiei statului roman si ale Uniunii Europene, acest premier, fost comisar al Comunitatii,
      e nu doar un demnitar. E, mai ales, un om. Unul lucid. Si cu majuscula.
      Fiindca dispune de rarisima putere de a nu dispretui nici avangarda cand face prostii si nici pe ultimii, pe
      dezavantajati. De a nu privi de sus nici plebea, dar nici pe aceia care n-au bunul simt de a trece peste
      animozitati, doar pana la un punct firesti, spre a alege fara ifose partidele care-i sustin programul de consolidare
      a economiei si democratiei romanesti. Ne-a invatat ca si de dragul unui segment social mizer e-n stare sa-si
      asume incercarea cea mai grea prin care poate trece un premier: testul expunerii la oprobiul intelectualilor
      publici poate cei mai stimati ai natiunii sale. Somat (la GDS) sa explice de ce accepta sa se pateze in atelierul de
      improscat noroi, in care au patimit victimele numeroase ale masinariei de maculat, manipulat si linsat al Antenei
      3, Ciolos n-a ezitat sa faca doua lucuri. Sa se lase, calm, luat la refec din toate partile. Si sa lamureasca,
      inteligibil pentru toti, de ce e obligat s-o faca.
      In cauza este, intre altele, dispretul traditional al elitei pentru partea cea mai precara a masei romanesti. Captiva
      televiziunilor-centrale de putere, gloata nu mai ajunge sa se informeze de la surse alternative, curate, desi are si
      ea dreptul sa afle adevarul. Prin urmare, la intrebarea lui Gabriel Liiceanu: ,,De ce mergeti… la Antena 3a”,
      Ciolos a raspuns: ,,…am invatat ca sunt plante care cresc in mocirla, dar nu poti sa-ti faci bine meseria daca nu te
      cobori in mocirla. Sigur, iti iei cizme de cauciuc sau faci un dus…,dar tot trebuie sa cobori in mocirla”. Cateva
      ceasuri mai tarziu, premierul riposta suveran si persuasiv insinuarii manipulative ca ar ,,dispretui” publicul
      Antenei, ca ar fi, deci, ,,elita” si ,,sistem” si ar trebui antipatizat, nu sprijinit prin votul dat PNL si USR.
      Sa nu mi se spuna ca Ciolos s-ar astepta ca partidele ce-i sustin programul sa fie votate de publicul Antenei 3.
      Telespectatorii prea putin educati si varstnici urmarind obsesiv, ore in sir, emisiunile imperiului mediatic al
      fostului securist si infractor de drept comun Dan Voiculescu, nu vor opta poate in veci pururi pentru partide
      reformiste ori de dreapta. Totusi, Ciolos nu-i desconsidera. Dimpotriva.
      Tocmai aceasta potrivire etica, aceasta vizibila excelenta morala, contrastand violent cu mizeria celui mai penal,
      venal si anormal parlament din istoria vreunei tari europene, l-a transformat pe Dacian Ciolos in tinta.
      Accepta sa se lase patat. Intru informarea oricui, inclusiv a unor semianalfabeti, intelectuali extremisti, ori
      asistati cu sau fara dizabilitati, admite interactiunea cu agitatori a caror vecinatate le pare multora, nu fara oarece
      temei, insuportabila. Nu-mi amintesc, scrutand adanc istoria Romaniei, o modestie asemenea. O smerenie
      autentica etalata fara fandoseli de vreun sef de guvern de competenta lui Ciolos. Or, i-am urmarit atent prestatia.
      N-o fi fost ireprosabila. Dar, cu mana pe inima: am gasit-o cel putin la fel de buna si de benefica intereselor
      romanesti in vremuri tulbure, ca faptele celor mai mari prim ministri de care a avut parte, vreodata, tara. Iar la
      capitolul adecvare morala, Dacian Ciolos si-a depasit indiscutabil predecesorii, guvernand impotriva sistemului
      mafiot in contra caruia strada si presedintele l-au propulsat, prin revolutia Colectiv, la putere.
      Nu-i o performanta de colo. Caci in conformitate cu cele mai bune traditii ale culturii iudeo-crestine mi se pare
      ca virtutea suprema a liderului nu-i istetimea. Sau machiavelismul. E curajul, intemeiat pe modestie si
      patriotism.
      Tocmai aceasta potrivire etica, aceasta vizibila excelenta morala, contrastand violent cu mizeria celui mai penal,
      venal si anormal parlament din istoria vreunei tari europene, l-a transformat pe Dacian Ciolos in tinta. In tinta
      celor mai imunde atacuri de care e capabila o masinarie de agitprop invatata la rele. Am boicotat ani la rand
      emisiunile Antenei 3. Si o voi face in continuare. Ma bucur, insa, ca mi s-a dat, gratie premierului roman.

  5. Gyurika Răspunde

    Mai fratilor asta ori e prost ori nu gandeste. Unul e mai tampit, mai idiot ca si celalalt. Un handicapat de parlamentar vine cu doi caini la stana, asta cu pod pietonal de parca s-ar imbulzi pietonii pe podurile satmarene. Nu trebuia sa dinamitati podul vechi imbecililor! Ce alte dobotocenii va mai trec oare prin materia maronie?

    • Daniel Răspunde

      Este foarte bine venită idee si speram sa se si realize .Era bine intr-adevăr daca lăsau vechiul pod pietonal . Dar daca reușesc sa facă unul nou , e o idee buna .

    • Petre Răspunde

      Ar fi foarte bine venit un astfel de pod , chiar doua . Se face cu costuri mai mici si nu se înghesuie lumea . Pot merge si bicicliștii liniștiti , nu ca si pe podurile noastre

    • Barbu Răspunde

      Il stiu foarte bine pe Adrian Albu. E un om de bun-simt, cu idei de dreapta, hotarat sa schimbe imaginea Satmarului.

  6. Radu Răspunde

    Albu este un viceprimar dedicat sătmărenilor . Va câștiga alegerile parlamentare si va putea face mult mai multe . Mult succes

  7. Traian Răspunde

    Albu este un om corect si dedicat sătmărenilor si nevoilor lor . Daca ajunge senator cu siguranța va face mult mai multe .

    • Ioana Răspunde

      Corecta aprecierea , lucrez du dansul in primăriei si este de departe un om de o calitate morala aparte , un bun profesionist si apreciază oamenii din subordine .Ii doresc succes in alegerile parlamentare

      • Kkkk cost Răspunde

        Ioana/Oana , da nu zbiara s au urla ? Votatil asa veti scapa de el !

      • Unu' Răspunde

        Apoi mă, dacă-i așa bun ca vice-primar, io nu-l votez ca senator! Să rămână vice-primar. să facă treabă aici în oraș!

  8. Raulica Răspunde

    Adrian Albu este o persoana serioasă care știe ce trebuie făcut in SM.Se implica in activitățile din primărie foarte mult.Ii doresc sa reușească la parlament.

  9. matroz Răspunde

    @Ideea sigur ca nu e chiar proasta.Numai ca nu-i apartine D-lui Albu.In campania pentru locale a fost prezentata de arhitectul Pugner ,astazi consilier local din partea ALDE.
    Bine ati venit d-le Albu in Satu Mare!

  10. West cost Răspunde

    ALBU SENATOR PENTRU SATU MARE SI SĂTMĂRENI !

    • Kkkk cost Răspunde

      Albu/Feher = Pnl ÷ Pdl = nu reprezinta Pnl Bratienilor Rusine Pnl Satu Mare cu Nicoara , deputat Pp Dd de ferentari ! Oare ce zice Dr Enatescu ?

      • waiss Răspunde

        Si numele ti-e de KKKK

      • Unu' Răspunde

        Habar n-ai despre doctrina liberală sau cine a fost și ce-a făut marele om Brătianu, așa că tacă-ți pizda de gură!
        Marș și linge-i pe Ștef și pe Szilagyi pe păr să le stea freza!

  11. Sătmărean Răspunde

    România s-a așezat pe un drum bun, al unei schimbări liniștite, făcută de oameni cumsecade, ca tine, și cu pregătire adevărată. Nu veți vedea artificii, nu veți auzi miniștri lăudându-se la televizor, nu veți vedea scandal la ore de vârf de dragul scandalului. Acea Românie este în urmă. Este una a politrucilor cu scandalși vrem să o lăsăm acolo, în urmă. În schimb, ne-am luptat să punem pe demnități publice oameni care fac treabă, nu politică, nu intrigi. Oameni curajoși care schimbă sistemul, nu populiști fără cap și coadă.

    Am început schimbarea prin alegerea lui Klaus Iohannis, abia de doi ani (!), iar când puroiul s-a revărsat și zeci de tineri au murit la #Colectiv, am susținut cu toată puterea un guvern Nou, al românilor, condus de Dacian Cioloș. A fost și este un guvern cu altfel de lideri – cu profesii pe bune, cu doctorate pe bune, cu recunoaștere adevărată în Europa și, cel mai cel, cu intenții bune și onorabile, fără căpăstru de la partid.
    În tot acest timp, lor, celor care sunt vizați de schimbare, nu le place, nu le convine deloc, pentru că au fost obișnuiți să facă mereu lucrurile: mai întâi pentru ei și, apoi, dacă mai rămânea ceva, și pentru oameni, pentru dumneavoastră. Așa că PSD și camarazii lor de arme inventează toate nebuniile din lume: străini răi, Soroși, conspirații, atacuri suburbane – orice doar ca să revină la putere, să poată să își ia “partea” înapoi. Strategia prafului în ochi. Ceea ce vor ei nu este o “schimbare”, ci ÎNTRERUPEREA schimbării, restaurația, revenirea la formele fără fond. Ei vor o contra-revoluție.
    În fața lor stăm doar noi – cei care vrem ca schimbarea să continue. Noi trebuie să vedem limpede și să judecăm liniștiți, ca și până acum. Avem șansa de a continua propria Revoluție Tăcută: a oamenilor care muncesc cinstit, a oamenilor care vor un viitor curat și drept, a părinților care vor oportunități pentru copiii lor încă din școală, a oamenilor activi care vor drumuri bune pe care să poată ajunge în siguranță la muncă sau acasă, la familie, a celor care s-au săturat de spitale infestate și neprietenoase.
    Trebuie să fim gardienii acestei Revoluții Tăcute. Cu simț critic, cu diferențe de opinii uneori, cu imbolduri atunci când este nevoie, cu aplauze dacă merită. Dar, mai este ceva: Revoluția noastră are nevoie acum de un vot. Un simplu vot ca să arătăm că existăm, că nu am abondanat deloc drumul și echipa oamenilor buni. Oamenii buni trebuie să îi susțină pe oamenii buni trimiși în față. Nu îi putem abandona, pentru că avem o datorie față de ei și față de noi înșine.Votul este o declarație că ne continuăm lupta.
    Haideți să facem lucrurile, serios, până la capăt! Mergeți la vot duminică! Pentru România Înainte, alături de Dacian Cioloș în echipă cu PNL și Klaus Iohannis!

  12. Alt Satmarean Răspunde

    1).Tehnocratule…cat timp ti-a luat să scrii romanul asta??? Vedem duminica după ora 21.
    2).Imaculatul de …Albu unde a fost până acum și unde a ținut ascuns pana acum ideile astea foarte bune. Interesant că la toți le vin idei doar în campanie ,le scriu pe hartie pt a le avea si peste patru ani!!!!!!

  13. postacii PNL Răspunde

    Sustin ideea domnul senator Albu, om cinstit etc da ce mai lingeti curu lui Albu fratilor ca doar nu degeaba ii Albu. Pai bai boilor vreti sa va mai amintiti ca Ilyes fostul primar se plangea ca nici nu vine pe la servici cand era viceprimar, acu face la fel nici nu da pe la primarie decat atunci cand are interes9 o autorizatie pentru un prieten, o adeverinta ceva). Va imbatati cu apa rece retardatilor asta nu prinde veci post de senator, da macar de ar prinde macar am scapa de el. Eu il votez numai sa plece odata de pe aici cacat cu ochi.

    • Costel Răspunde

      Mai da ai un limbaj . Esti tare frustrat . Care e problema ta ? Nu poate avea omul o părere ? Albu este permanent la biroul din primărie . Munca lui solicita mult ieșire pe teren , cum ai vrea sa il găsești acolo NON stop cand are ieșiri . Nu mai fiți ipocriți .

  14. tot un satmarean Răspunde

    Vreau sa va aduc la cunostinta faptul ca aceasta idee nu este a lui Albu ci ideea imi apartine in totalitate. Inca de pe vremea lui Coica i-am comunicat aceasta idee. Fiind un iubitor al naturii si pasionat de Delta Dunarii i-am propus sa se faca o faleza intre cele doua poduri(zona centrala), cu o faleza, bancute, mici buticuri, terase sau restaurante, zona cu activitati de navigare pe Somes, ca in Sulina. Daca acel oras mic si minunat poate sa aiba asemenea frumuseti, si la Satu Mare se poate, dar nu se vrea. Stiti care a fost raspunsul? ,,Sunt alte lucruri mai importante de facut,, rezultatul se vede destul de sumbru. Ne-ar place si noua cetatenilor Satmarului ca dupa o zi de munca sau un final de saptamana sa-l petrecem in natura in locuri frumoase si placute fara a ne pierde timpul cu deplasari in alte zone. Si cum este vorba din popor ,,pasarea malai viseaza!,, ne ramane doar sentimentul de vis, poate intr-o alta viata.

  15. laurentiu Răspunde

    Albule te faci de ras pana-n capat :). Pai TU nu ai mai fost viceprimar odata??? Acuma vrei si senator ca sa faci poduri? 🙂

    • Costel Răspunde

      Este o idee foarte buna si benefică pentru sătmăreni. Se poate merge si cu bicicletele , e infernal sa treci podul Decebalus sau Golescu cu bicicleta . Foarte buna idee

    • Sandu M. Răspunde

      Chiar nu se face de ras. De cand un om cu idei benefice se face de ras ? Se fac e ras cei care stau acolo de ani de zile si nici nu deschid gura. Idee aVicelui Albu este foarte buna

  16. marius Răspunde

    Vai de mama noastra iar au venit alegerile si se fac poduri,Hm cinic poate fi acest ALBU,,satmarenii sint obisnuiti cu astfel de discursuri in campania electorala . Pod , Pod si iar pot !!hahahahaha

    • Mara Răspunde

      Marius ,este doar o propunere , o idee . E foarte bine ca exista inițiativa. Trebuie sa existe si idei. Si sa aibă puterea sa reușească sa il si facă .Albu a avut o idee foarte buna , nu înțeleg de ce il ataci ? Daca se face un astfel de pod va fi utilizat si de tine , de copiii tai .

  17. radu Răspunde

    Acesta este al 3-lea pod care ni se promite ca se va face(dupe cel din M17 si cel de langa Dedeman). Ma bucur ca vom avea 5 poduri. Astept cu nerabdare pronisiunea pentru al 6-lea pod (la urmatoarele alegeri).
    Pe cand vor fi gata podurile astea vom avea masini zburatoare.

  18. Nepi Răspunde

    Din pacate domnul Albu ar trebuii sa vb exact la subiec si sa spuna adevarul ca cei de la NEPI doresc sa faca aceasta investitie si au venit cu propuneri. Cei din primarie nau atata minte sa se gandeasca la asa ceva mai ales domnul Albu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.