Ultima actualizare: azi, 20:01
DRM
Locale

Accident grav pe ”Șoseaua Morții”. O mașină a intrat într-un scuar

accidentUn grav accident de circulație, soldat cu rănirea a cel puțin unei persoane s-a produs în urmă cu câteva minute, pe DN 19, la intrarea în satul Păulian, dinspre Moftin, în apropiere de Satu Mare, cunoscută drept și ”Șoseaua Morții” din cauza numărului mare de victime.  

Șoferul unui autoturism, în vârstă de 39 de ani, nu a observat la timp scuar-ul de la intrarea în satul Păulian și a intrat frontal în el. În urma impactului, șoferul a fost destul de grav rănit și a fost transportat cu o Ambulanță la Urgențe. 

La fața locului au intervenit și pompierii în eventualitatea unei victime încarcerate, dar, din fericire, nu a fost cazul. 

Înainte de a fi transportat la spital, șoferul a fost testat cu alcooltest-ul, rezultatul fiind zero.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele care au determinat producerea accidentului. Din primele cercetări, se pare că accidentul s-a produs din cauza vitezei. 

 

3 comentarii

  1. Sorin Răspunde

    Puneți niște panouri pe care să scrie “Șoseaua Morții” la care și autoritățile au contribuit din plin prin modalitatea de gândire și execuție a acelor scuare de intrare dar mai ales de ieșire din localități!
    Au văzut unii cum este prin străinătate și au vrut să arate cât sunt ei de deștepți dar nu le-a ieșit!
    Cine plătește?

  2. Zoltan Răspunde

    E o mare prostie acele scuaruri, oare câți oameni mai trebuie să moară ca să le desființeze !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Accident grav în județ. Un șofer încarcerat

Un grav accident de circulație soldat cu rănirea a cel puțin două persoane s-a produs cu putin timp în urmă...

Închide