Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Poetul național, celebrat la Colegiul Național Mihai Eminescu (FOTO)

eminescuAzi, 13 ianuarie 2017, începând cu ora 1050, lângă bustul lui Mihai Eminescu, amplasat în holul de la intrare în Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, s-a desfășurat un moment artistic pentru a celebra ziua poetului național Mihai Eminescu, născut acum 167 de ani.

Momentul artistic a fost organizat de Catedra de Limba și literatura română a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare și de Echipa Multitouchcnme. Elevii au recitat poezii și au interpretat cântece pe versuri care fac parte din opera eminesciană.

Eleva Maria Silvia Rubadin clasa a IX-a D, câștigătoarea din acest an a marelui premiu a Concursului județean de recitare și interpretare „Darul ce ni s-a făcut prin Eminescu…”, ediția a IV-a, a interpretat poezia Doina, de Mihai Eminescu. Eleva a fost coordonată de prof. Dorina Ziman.

Corul de elevi ai clasei a V-a, pregătit de doamna prof. Adriana Moldovan, a interpretat cântecul Ce te legeni.

Duetul format din elevii Tudor Văleanu, din clasa a XII-a D, și Carina Vaida, din clasa a XII-a F, a interpretat cântecul Stelele-n cer. Elevii sunt coordonați de prof. dr. Georgeta Cozma.

Eleva Coralia Lipcei din clasa a X-a F, coordonată de prof. Laura Pintea, a recitat poezia O, te-nsenină.

Din clasa a XI-a B, eleva Jurguț Luiza, coordonată de prof. Delia Seicean, a interpretat poezia Mortua est.

Grupul folk Gala al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, coordonat de prof. Carmen Bratosin, interpretează cântecul Odă (în metru antic).

Au fost prezenți iubitori de cultură, de frumos, de muzică și de poezie eminesciană.

Începând de azi, 13 ianuarie a.c. ora 13, până duminică, 15 ianuarie a.c. ora 21, se desfășoară on-line  (https://www.facebook.com/events/1205084449583058/?active_tab=discussion) evenimentulaniversar intitulat Dor de Dor – Ziua Culturii Naționale, organizat de Echipa Multitouchcnme și Atelierul Transdisciplinar al Centrului Județean de Excelență Satu Mare, ambele coordonate de prof. dr. Georgeta Cozma, și Catedra de Limba și literatura română a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.