Ultima actualizare: ieri, 20:44

Locale

Accident de muncă grav la Draxlmaier. Un muncitor a căzut de la înălțime

Draxlmaier Satu Mare (20)Un grav accident de muncă s-a produs astăzi la fabrica Draxlmaier din Satu Mare. Un muncitor a căzut de la înălțime și a suferit leziuni foarte grave. A fost solicitată intervenția autorităților, astfel că, în scurt timp, la fabrică a ajuns o ambulanță a cărei echipaj a găsit victima în stare de inconștiență, dar în viață. 

Bărbatului i s-a acordat primul ajutor apoi a fost transportat la Urgența Spitalului Județean. 

Între timp, polițiștii sătmăreni au demarat o anchetă și au întocmit și un dosar penal, potrivit celor spuse de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi. 

„Este vorba despre un muncitor de 47 de ani care a căzut de la înălțime. Lucra pe o schelă, a alunecat și a căzut. Victima a fost transportată la spital în stare de inconștiență, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru nerespectarea normelor de sănătate și securitate în muncă”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare.

Acesta este al treilea accident de muncă produs la Draxlmaier în ultimele șase luni, dar se pare că este și cel mai grav dintre toate. 

8 comentarii

  1. Drx Răspunde

    Pai este normal,pt.ca obliga oamenii să vină la lucru sâmbăta și duminica,de la oboseală de întâmplă accidente.ITM iar doarme,sau e cumpărat.cum poți obliga oamenii să lucreze suplimentare?Se încalcă codul muncii nu-i așa Sabau Ogrin sau tu Balogh szabi

  2. Cali Gyula Răspunde

    Asociati-va unui SINDICAT altfel sunteti FRAIERI !!! Dar asta cat mai URGENT !!

  3. Norick Răspunde

    Unul mai destept ca celalat. 😛
    Este joi , chiar mijlocul saptamanii – ce legatura are cu orele suplimentare ??
    Iar cu sindicatul… crezi ca te lasa sa faci ?? Cati ani ai ?? 😀 🙂 😉

  4. Bounorick Răspunde

    Cum nu are legătură,dc lucrezi fără întrerupere vreo 10, 12 zile ești obosit, bine nu tu care ești un pupincurist și ai o funcție unde nu faci nimic

  5. andrei Răspunde

    Ar trebui verificate de cate ori s-a facut protectia muncii! La angajare, in rest numai semnezi ! De 11 ani o singura data, ITM cand ai intrebat muncitorii de instructaj? Ai intrebat pe cei ce ar trebui sa faca si ai primit o masa la cantina 🙂

  6. topu Răspunde

    puneti sa faca si mai multe ore suplimentare…..!!!!
    OBRAZNICILOR !!!!!!!!!!!!!!!!

  7. Dab Răspunde

    La Drexalmaier toți șomerii Sătmarului. Nu v-aș da nici un ajutor celor care nu munciți!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.