Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Podul Decebal are o nouă groapă. Lucrări de mântuială (FOTO)

groapa1Recent reabilitate, benzile de circulație de pe Podul Decebal din municipiul Satu Marear trebui să arate impecabil. Din păcate, însă, lucrurile nu stau deloc așa și ne fac să credem că lucrările executate aici au fost de mântuială. 

După ce în toamnă, pe pod, și-a făcut apariția prima groapă, deși asfaltul abia fusese turnat, de câteva zile, lacoborârea de pe pod spre Burdea, pe banda a treia, adică cea înspre Drumul Careiului, și-a făcut apariția o altă groapă. 

Prima dată a fost mai firavă, dar văzând că nu o bagă nimeni în seamă, a crescut tot mai mare și tot mai adâncă. Și se pare că nu are de gând să se oprească aici. Ca să nu se ”plictisească”, groapă are învecinătate și câteva denivelări. 

Și la cum arată și restul asfaltului de pe Podul Decebal, nu este exclus ca în câteva azile să mai apară și alte surate ale gropii care deja există și care, până atunci se poate transforma în crater. 

groapa

7 comentarii

  1. sm Răspunde

    Nimic nou!

    Lucrari de rahat facuta de catre o firma de rahat pentru un oras unde “lasa ca merge si asa”.

  2. Iuliu T Răspunde

    Contract semnat de chelu penal… dr. Coica!!!
    Atat!!!!

  3. sm Răspunde

    Nu prea este important pentru mine cine a semnat contractul. Ori ce lucrare chiar si asta de rahat are o garantie. De ce nu se intervine de ex: maine? Ce mai asteapta firma care a facut lucrarea? Sau garantia tine nu mai vara?

  4. t Răspunde

    La partea podului dinspre burdea inca nici nu au lucrat..sa va informati inainte de a posta un articol!

  5. florin Răspunde

    Sa isi faca primaria o firma de facut drumuri. Sa faca ei nu sa tot dea bani la altii.

  6. laurentiu Răspunde

    keserkeni nu e in stare nici sa supravegheze lucrarile unei firme sa REPARE bine (ca la timp nici vorba) un amarat de pod!Atat poate 🙂

  7. Palincas pamela Răspunde

    Continuați aşa in direcția in care ați pornit o să vedeți unde o să ajungeți ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.