Ultima actualizare: ieri, 22:20

Locale

Așa arată la Satu Mare “Laptele și cornul”. Bătaie de joc sau incompetenţă?

laptele si cornulUn măr care a început să se strice şi un pachet de biscuiţi care nu poate fi consumat. Aşa arată la Satu Mare programul guvernamental “Laptele şi Cornul”. Imaginea a ost postată de pe facebook de un sătmărean care are copil la școlaă.

“Eu am avut curiozitatea de a le încerca și să știi că nu pot fi consumate”, i-a scris consilierul judeţean Dăliana Lazăr.

Programul “Laptele şi cornul” a avut numeroase probleme în trecut.  

Recent, una dintre firmele care distribuie cornul în școlile din județul Satu Mare a fost amendată substanțial de comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor pentru că nu erau respectate gramajele prevăzute pentru cornuri. Cu alte cuvinte, furau de la gura elevilor. 

În urma unui control efectuat în prima zi de distribuție, adică 3 ianuarie, cornurile distribuite de SC  Logistic Media Pop Art Srl  nu respectau  cantitatea neta de  80 de grame  ( 69,11 /  70,65 /  75,44 /   77,24   grame ), dar nici biscuiții 43,40 grame . De asemenea, s-a mai constata că, în câteva școli, nu a fost distribuită cantitatea necesară prevăzută în contract atât în ceea ce privește numărul cornurilor cât și numărul pachetelor de biscuiți. 

Cei de la Protecția Consumatorului mai precizează că la o școală din județul Satu Mare cornurile erau învelite greșit, cu partea de exterior a ambalajului înspre interior, adică cu scrisul imprimat pe ambalaj către corn, luând contact direct cu produsele. 

Pentru deficientele constatate, operatorul economic SC Logistic Media Pop Art  SRL a fost sancționat contravențional cu  amendă în valoare de  10.000 lei, fiind dispuse măsuri imediate de remediere a deficiențelor și respectarea condițiilor din Caietele de sarcini pe care s-a angajat la câștigarea licitației. 

 

10 comentarii

  1. xmen Răspunde

    O simplă căutare pe goagăl şi toată lumea poate afla despre grozăviile firmei. Care durează de vreo 8-10 ani. Află lumea dacă vrea. Inclusiv d-l Pataki de la CJ Satu Mare. Eu mă întreb retoric cu Dumnezeu ajunge firma asta tot la contracte din astea. Oricum eu am interzis copilului meu să îl consume. Dar totuşi rămâne întrebarea, cum rămâne cu banii risipiţi. Dar totuşi este haioasă treaba că la Şc.generală nr. 10, unde a absolut şi dl. primar, la sfârşitul zilei, zilnic, se strânge laptele-cornul aruncat şi le duce cineva la ţară ca mâncare pentru porci. Eu personal mă îndoiesc că faptul ăsta nu se ştie. Şi încă nici nu am vorbit încă de calitatea laptelui (lapte praf dizolvat), sub orice critică. Mai bine mă lipsesc.

  2. Geta Răspunde

    La scoala Avram Iancu,merele sunt pe jumatate stricate ,iar laptele si cornul sunt impartite cateodata de femeia de serviciu!!!

  3. M Răspunde

    eu nu stiu pe vremea mea nu a fost nici un fel de lapte si corn, si nu am 35 de ani, deci nu vorbesc de anii 80!

    imi facea mama, sau daca lucra, imi faceam eu sandvisul si totul era ok. Daca vrem sa fim ca in vest, atunci sa schimbam sistemul educational, si sa oferim o masa calda copiilor intr-o pauza de masa de o ora.

    • Satmarean Răspunde

      discuția nu era dacă să se dea sau nu. Ești pe lângă… Dacă tot e să se facă ceva, măcar să nu se facă de mântuială. Și nu protecția consumatorului trebuie să rezolve problema. Eu, consumatorul (partea contractantă), după ce mă ard cu un furnizor, mai cumpăr de la el? nu. Atunci de ce nu este reziliat contractul? Cu sau fără furnizorul ăsta copiii tot flămânzi sunt, doar că banii ajung în alte buzunare.

      • Unu' Răspunde

        Ai mare dreptate, DAR, din păcate, nu există vreo lege care să-i interzică cuva să participe la o licitație organizată de către o autoritate publică, dacă acest organism a fost anterior prins cu nereguli! Așa se explică de cele mai multe ori calitatea proastă a lucrărilor și bunurilor contractate de către stat!
        Nu există voință politică pentru a implementa o asemenea lege, deoarece majoritatea acestor firme au în spate tocmai oameni politici sau afini ai acestora!

        • Ana Răspunde

          Ba da exista! Daca a fost prins cu nereguli se emite de autoritatea contractanta un certificat constatator negativ…Acesta se comunica ANAP-ului si ii interzice acesul la licitatii cel putin 2 ani. Orice Autoritate Contractanta poate s averifice existenta unor astfel de certificate constatatoare. Doar trebuie sa se vrea…si sa se emita si sa se uzeze de cele existente!!!!!!!!!!!

          • Unu'

            Scuze, chiar nu știam. În acest caz autoritățile chiar nu au nicio scuză pentru situația existentă!

        • matroz Răspunde

          Si eu spun ca exista!Se pot impune conditii nu neaparat restrictive individualizat,dar de calitate in orice caz.Si de acceptare a controlullui pe timpul derularii contractului.Din pacate cei ce controleaza licitatia uita de responsabilitate,uita ca au copii.Doresc o licitatie zisa transparenta,electonica,fara implicatii etc.Ia puneti-i la plata,sa vedeti exigenta !

    • Satmarean Răspunde

      crezi că masa caldă ar fi altfel? ești naiv. Nu sunt în stare logistic să facă o treabă simplă cum e laptele și cornul, d-apoi masă caldă care presupune cantine, personal, etc.

      • Matroz Răspunde

        Si costuri!Daca statul poate e o ok !Daca nu parintii trebuie sa renunte la manifestatii in Piata Victoriei si Sa-si creasca copiii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.