Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Percheziții la Satu Mare. Prejudiciu de 2,5 milioane euro

perchezitii, jandarmi, mascatiÎn această dimineaţă, poliţiştii din Satu Mare și Maramureș și ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale au efectuat 70 de percheziţii în 12 județe și în municipiul București, la sediile unor firme și la locuințele unor persoane bănuite de evaziune fiscală, spălarea banilor, înşelăciuni și infracțiuni de fals. 10 mandate de aducere au fost puse în aplicare.

La data de 31 martie a.c., poliţiştii Inspectoratelor de Poliţie Judeţean Satu Mare și Maramureş și ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale a Poliției Române au efectuat 70 de percheziţii domiciliare, în județele Maramureș, Cluj, Sibiu, Vâlcea, Galaţi, Bihor, Botoşani, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Arad, Sălaj și în municipiul București.

Activitățile s-au desfășurat într-un dosar în care se fac cercetări pentru comiterea infracțiunilor de iniţiere sau constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, evaziune fiscală şi spălarea banilor.

Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2014 – august 2016, mai multe persoane ar fi constituit într-un grup infracţional organizat, în scopul identificării şi preluării unor societăţi comerciale prin intermediul cărora ar fi emis instrumente de plată fără acoperire, în dauna a peste 38 de persoane.

În paralel cu activitatea de inducere în eroare, membrii grupului ar fi creat un circuit scriptic fictiv, înregistrând în evidenţa contabilă facturi de achiziţii şi livrări care nu ar fi avut la bază operaţiuni reale, aparținând unor societăţi de tip „fantomă”.

Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate şi bugetului de stat a fost estimat la peste 2.500.000 de euro.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă, înscrisuri, laptopuri şi alte medii de stocare, precum şi bunuri folosite în activitatea infracţională.

Polițiștii au pus în aplicare 10 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Poliției, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate în cauză pentru documentarea întregii activități infracționale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

La acţiune au participat și polițiști ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi ai inspectoratelor de poliţie judeţene Cluj, Sibiu, Vâlcea, Galaţi, Bihor, Botoşani, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Arad şi Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.