Ultima actualizare: azi, 12:11

Locale

Rochie de mireasă impresionantă realizată de designerul sătmărean Ioana Călin (FOTO&VIDEO)

rochieO rochie de mireasă de dimensiuni impresionante, realizată de un designer sătmărean. Cântărește 17 kilograme, măsoară aproape 3 metri la bază și are atașată o trenă de 2 metri și jumătate. Sunt dimensiunile impresionante ale unei rochii de mireasă ce poartă semnătura designer-ului sătmărean Ioana Călin. La scurt timp după ce a postat pe internet fotografii cu creația ei, tânăra a fost contactată de reprezentanții unui magazin de profil din Dubai care s-au arătat interesați de o colaborare.

 „Circumferința – în talie are peste 1 metru, 1 metru și un pic, toate conurile astea – sunt niște conuri mai groase un pic care țin volumul în sus la rochie. Jos are o circumferință foarte mare, are 2,8 metri”. Aşa îşi descrie creaţia Ioana Călin, designer de rochii de mirese. Sătmăreanca recunoaşte că „de mult am visat și mi-am dorit să fac o astfel de rochie, cu mărimi cât mai impresionante și, în sfârșit, am reușit. Lucrăm la ea de vreo 2 luni și ceva. Cea mai grea parte a fost modelistica.”

 Altfel spus tiparul, pe care Ioana l-a realizat în Italia împreună cu fosta ei profesoară de design de la Accademia del Lusso din Roma. Tot în străinătate a fost făcută și producția. „Pentru realizarea rochiei s-au folosit peste 120 de metri de tulle, aproximativ 4 metri de dantelă cu flori în relief, dar și mii de cristale de sticlă”, a aflat Izabela Jurasko, corespondent Digi 24 Oradea.

rochie1

De-a lungul anilor, Mădălina Rus a avut ocazia să îmbrace, ca model pentru prietena sa, zeci de rochii de mireasă. În opinia tinerei, aceasta este, de departe, cea mai frumoasă dintre toate. „E foarte grea, dar merită tot efortul, cu siguranță! E foarte frumoasă! Mă simt ca o prințesă. Parcă sunt așa, într-un basm. Plutesc! …cum ar trebui să se simtă orice femeie într-o așa rochie.”

„Sunt foarte impresionată! Am văzut poza pe Facebook, nu mi-a zis nimic și am rămas uimită”, recunoaşte Bianca Mesaroș, prietena Ioanei.

Impresionanta rochie de mireasă este în stilul „queen”, cu influențe arăbești și este doar prima creație dintr-o viitoare colecție de lux pe care Ioana Călin o are în plan pentru anul acesta. „Îmi place să cresc treptat, îmi place să le creez cu sufletul, nu vreau să forțez nimic, toate vreau să vină natural și acum se pare că a fost momentul să scot așa ceva și… am reușit. Am pus doar poze pe Facebook și am fost contactată de un magazin din Dubai, un magazin mare pentru ei acolo, care strâng rochii de la designeri și, bineînțeles, le vând. Și mi-a făcut mare placere, îți dai seama, e o super realizare.”

Prima rochie de mireasă creată de Ioana Călin a fost în 2009, pentru nunta ei. Au urmat apoi diferite colecții și zeci de prezentări de modă. Creațiile sale au fost apreciate și de criticii de modă de la Bucharest Fashion Week care au desemnat-o, în 2015, drept „Cel mai bun designer de rochii de mireasă din România”.

rochie2

Anul trecut, în septembrie, tânăra a bifat și o primă mare realizare internațională: 11 dintre rochiile ei au fost prezentate pe podiumul celebrului eveniment de modă – New York Fashion Week. „Nu m-am gândit că se vor întâmpla lucrurile atât de repede, dar mi-a făcut plăcere și sunt foarte fericită. Ca și carieră m-a ajutat foarte mult. Lumea mă felicită…a fost foarte frumos”, spune Ioana Călin.

Pentru Ioana Călin, tânăra designer din Satu Mare, fiecare rochie de mireasă care îi iese din mâini reprezintă o poveste, una cusută cu multă gingășie, pasiune și emoţie.

Sursa: Digi24 Oradea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.