Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Rotary sprijină iniţiative locale pentru Satu Mare

rotaryClubul Rotary Satu Mare lansează în acest an a II-a ediție a Programului de finanțare „Rotary sprijină iniţiative locale pentru Satu Mare”.

Obiectivele programului sunt promovarea cooperării și înțelegerii mutuale între membrii comunității, susținerea procesului educativ, reducerea sărăciei și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru grupuri dezavantajate, păstrarea și promovarea valorilor locale, dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor, protejarea mediului înconjurător – toate acestea prin implicarea unui număr cât mai mare de cetățeni.

Solicitanți eligibile ONG-urile înregistrate și cu activitate în județul Satu Mare cu activități care încurajează implicarea membrilor comunității (copii, tineri, adulți, grupuri dezavantajate, grupuri profesionale, artiști etc.) prin diverse acțiuni / evenimente ce vizează domeniile prioritare ale acestui program sau care organizează campanii de informare și conștientizare, concursuri, expoziții, seminarii, workshopuri, tabere, festivaluri, etc. Se apreciază în mod deosebit acțiunile inovative și cu efect durabil.

Bugetul programului pentru anul 2017 este de 24.000 lei, iar suma maximă ce poate fi solicitată pentru un proiect este de 6.000 lei. Rata de finanțare în cadrul programului este 100%.

Data limită pentru depunerea proiectului este 21 aprilie 2017, ora 16.00.Persoanele interesate pot adresa întrebări referitoare la acest program de finanțare prin e-mail, până la data de 27 martie 2016 (inclusiv), în atenţia domnului Zsolt CSENGERI, e-mail: [email protected].

Pentru mesaje directe Facebook „Rotary sprijină iniţiative locale pentru Satu Mare”.

Clubul Rotary Satu Mare din Satu Mare, lansează în premieră în acest an și un Program de Finanțare pentru organizații neguvernamentale cu activitate în județul Satu Mare.

Scopul programului este promovarea cooperării și înțelegerii mutuale între membrii comunității, susținerea procesului educativ, păstrarea și promovarea valorilor locale, dezvoltarea armonioasă a copiilor și tinerilor. Pentru detalii accesați pagina web www.ages.ro, sau descarcati direct documentele de aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.