Ultima actualizare: azi, 20:42

Locale

Accident grav în Satu Mare. Un copil de 5 ani și mama sa, la spital

Un accident grav de circulație soldat cu rănirea unui copil și a mamei sale, s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 8.00, pe strada Energiei din municipiul Satu Mare.

Din verificările efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 42 ani, din localitatea Cărășeu, conducând autoturismul pe strada Energiei, pe fondul  neasigurării corespunzătoare la efectuarea manevrei de mers înapoi, a  intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 37 ani din Lazuri. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a unui minor de 5 ani, pasager pe bancheta din spate în autoturismul condus regulamentar.

La fața locului au ajuns de îndată un echipaj medical de urgență cu asistent al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) care a găsit două victime. Este vorba despre un copil de 5 ani, conștient, dar cu un traumatism cranio-cerebral acut, și mama sa, o femeie de 31 de ani, cu policontuzii.

Ambii pacienți au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Satu Mare.  Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii accidentului rutier. Ambii conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ; totodată le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză cercetările continuă  sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.