Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

FOTO. Evitați vămile Petea și Urziceni! Cozi kilometrice și mulți nervi

Ambele Puncte de Trecere a Frontieră din județul Satu Mare spre Ungaria sunt, la această oră, aproape blocate. De aceea, șoferilor li se recomandă: Evitați vămile din județul Satu Mare.

Potrivit site-ului Poliției de Frontieră, ambele vămi cu Ungaria din județul Satu Mare se află cu cod roșu. Astfel, la Vama Petea, timpul de așteptare este de 120 de minute, iar la Urziceni este de 70 de minute, în ambele cazuri pe sensul de ieșire din țară.

În realitate, spun cei care sunt nevoiți să stea la cozi kilometrice, timpul de așteptare este mult mai mare. ”Stăm deja de două ore la vamă și nu cred că vom trece granița în următoarea oră. Evitați vămile din Satu Mare”, ne-a declarat un sătmărean pierdut între sutele de mașini ce așteaptă să treacă prin Vama Petea. Asta în condițiile în care se lucrează pe 7 benzi pe sensul de ieșire din țară.

În tot acest interval de timp, coada, doar pentru mașinile mici, ajunge de la vama maghiară până la intrarea în satul Petea dinspre Dorolț. Adică aproape doi kilometri.

În aceste condiții, traficul spre și dinspre Vama Petea este foarte greu pentru că, pe lângă mașinile mici, la coadă stau și autotrenurile, astfel că benzile de circulație sunt aproape în totalitate ocupate.

Coada este formată de românii care lucrează peste hotare şi care au venit acasă de Paşti. Mulți dintre ei trebuie să fie astăzi la muncă, astfel că au început deja să pornească către ţările unde şi-au găsit un trai mai bun.

9 comentarii

  1. Gustav Răspunde

    Numai nu inteleg…daca este asa de O.K. in afara granitelor, de ce dracu mai veniti in aceasta tara prapadita (parerea voastra..vai ca romania..mizerie…fara salarii..ce conditii la penalii de germani)
    Stati acolo ….ce mai veniti in tara asta mizerabila…
    Rusine!!! Voua!!

  2. Gustav Răspunde

    Sa stati atata la coada cand eu personal dau ordin …ca e liber…catre germania…dar in tara Acces Interzis!!

  3. titu msaors Răspunde

    Vin toti salahorii si zugravii care stau cite 8 intr casa si vexi doamne stau la coada, stati dracului acolo si nu mai veniti prapaditilor

  4. M Răspunde

    fraierilor, de ce nu luati avionul??? aici e clujul nu departe, cat timp stati la coada faceti ruta cj-sm lejer. aaaaa nu puteti umple portbagajul cu sunca si mici de asta nu luati voi avionul?!? aici sunteti mari smecheri iar in strainatate mancati mancare pt caini, nu-i asa? sau veniti acasa sa va mandriti cu beemveul? chiar nu inteleg de ce nu circula lumea cu avionul. lamuriti-ma.

  5. Ciudatu' Răspunde

    Da’ stati dracului acolo unde ati plecat! Ce kkt mai veniti in tara asta mizerabila? Ne disperati cu figurile voastre de 2 lei! Nu mai incape orasul de marlanii de occident! Mars la amestecat betonul si cules capsuni, ce tot veniti sa va plangeti? “Come si dice” aici la Romania? La gara ma cu voi!

  6. Unu' Răspunde

    Bă, da’ ce de frustrați p’acilea …
    Ce aveți cu stranierii? Vă deranjează de 2-3 ori pe an și voi gata, le săriți la gât?!? Rușine Vouă, nu lor!
    Pentru 2-3 paradiți care sunt mai duși cu duhul, care uită de orice regulă de conviețuire, nu trebuie maziliți toți!
    Guszti, marș la valău!

  7. Frustrat Răspunde

    Dacă ar conduce mașinile și acolo ca și aici ar rămâne toți fără permise…… care este.. care sânt… “aici e grozavi ” , stăm numai pe avarii în locuri aglomerate de parcă avaria rezolvă blocajele din trafic sau ….“Come si dice”

  8. dmitryrublev Răspunde

    ___123___FOTO. Evita?i vamile Petea ?i Urziceni! Cozi kilometrice ?i mul?i nervi___123___

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.