Ultima actualizare: azi, 16:15

Locale

Investiția care va crea 600 de noi locuri de muncă. Va fi înființat și un campus școlar

Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a avut o primă întâlnire cu dezvoltatorul care face investiția în fabrica pentru extrudarea aluminiului şi turnătoria de la Medieşu-Aurit, care va crea 600 de noi locuri de muncă.

Din partea companiei a fost prezent Didier Senn – directorul general al fabricii de la Medieşu Aurit, comunitatea locală a fost reprezentată de către primarul comunei, Radu Iancu, iar din partea Instituţiei Prefectului-Judeţul Satu Mare a mai participat managerul public Cristian Mariţa.

Prefectul Darius Filip s-a arătat interesat de realizarea acestei investiţii şi pornirea producţiei cât mai curând, în considerentul în care se vor înfiinţa 600 de noi locuri de muncă.

Primarul comunei Medieşu-Aurit, Radu Iancu a anunţat că din toamna anului current se vor înfiinţa, pentru început, două clase de învăţământ tehnic şi profesional în vederea pregătirii forţei de muncă pentru viitoarea fabrică.

Directorul general al fabricii de la Medieşu Aurit, Didier Senn a declarat că proprietarii companiei şi-au propus chiar dezvoltarea unui campus şcolar în comună, pentru a atrage şi a oferi condiţii bune de studii tinerilor din toată zona respectivă a judeţului Satu Mare.

Principalii clienţi ai companiei de la Medieşu Aurit vor fi din industria aeronautică şi din domeniul automotive (Recaro, Audi, BMW, Bentley, Daimler, altele).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.