Ultima actualizare: azi, 21:59

Locale

Minor oșan cu tupeu. În cele din urmă a ajuns la spital cu dosar penal

Un minor oșan cu tupeu este cercetat de polițiști pentru mai multe infracțiuni la regimul siguranței pe drumurile publice. În cele din urmă, adolescentul de numai 16 ani a ajuns la spital iar polițiștii i-au întocmit dosar penal.  

La data de 10.04.2017, în jurul orei 14.10, polițiștii rutieri din Negrești Oaș au fost sesizați de către personalul medical al spitalului orășenesc, despre faptul că la această subunitate medicală a fost adus un minor care prezenta leziuni ce ar fi putut proveni dintr-un accident rutier.

Verificările efectuate de polițiști  au dus la concluzia că minorul de 16 ani, din comuna Călinești Oaș, a condus un motoscuter, pe un sector de drum din comuna Bixad, iar pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra vehiculului, răsturnându-se.

Din cercetări a rezultat că minorul nu poseda permis de conducere și că motoscuterul nu era înmatriculat, astfel că pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.