Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO. NEPI și Primăria au mai făcut încă un pas spre mega-mall. Schimb de terenuri

NEPI și Primăria Satu Mare au făcut un schimb de terenuri astfel încât investitorul să-și poată realiza investiția, adică Satu Mare Shopping City. Este vorba despre schimburi de terenuri ce însumează, în total, peste 5.800 de metri pătrați.

”Această hotărâre este un pas foarte mare și foarte important în realizarea acestei investiții de construirea unui mega-mall de 30 de mii de metri pătrați în municipiul Satu Mare. În sfârșit am ajuns la acest schimb de teren prin care și municipiul Satu Mare are un interes deosebit de a reabilita o stradă care face legătura dintre noua stradă Digului și digul Someșului. Mai mult decât atât am reușit să convenim cu investitorul ca să ne doneze o fâșie de o lățime de 1,5-2 metri, de-a lungul proprietății sale, ca să avem posibilitatea de a lărgi strada Digului, care acum are doar 4,5 metri. Acest lucru am cerut și de la Lidl, care și-au și asumat această donație. Avem nevoie acolo de o stradă mult mai lată”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor

Edilul șef a mai precizat că NEPI a organizat un concurs la care au fost invitați să participe mai mulți arhitecți, atât din Satu Mare cât și din alte județe, pentru realizarea unui proiect în ceea ce privește pasajul pietonal peste Someș. După cum se știe, NEPI finanțează până la 100.000 de euro realizarea acestui proiect, iar construirea efectivă a pasajului pietonal s-ar putea realiza din fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.