Ultima actualizare: azi, 11:50

Locale

Poliţia Satu Mare face recrutări. Ce condiţii se cer

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare, cu sediul în municipiul Satu Mare, str. Mihai Viteazul, nr. 11, desfăşoară activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne  şi în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii, care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne, cursuri cu frecvenţă, după cum urmează:

  1. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti,
  • Programul de studii universitare de licenţă „Ordine şi siguranţă publică” – 270 locuri (6 romi, 5 maghiari, 3 alte minorităţi);
  • Programul de studii universitare de licenţă „Drept” – 115 locuri;
  • Programul de studii universitare de licență „Administrație publică” – 100 locuri, cu taxă (personal civil);
  1. Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – 500 locuri (14 romi, 8 alte minorităţi);
  2. Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca – 150 locuri (6 romi, 3 alte minorităţi);
  3. Universitatea Națională de Apărare ”Carol I” – 2 locuri;
  4. Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu – 22 locuri;
  5. Academia Tehnică Militară Bucureşti – 38 locuri;
  6. Institutul Medico-Militar Bucureşti – 5 locuri;
  7. Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti – 14 locuri;
  8. Şcoala Militară de Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I” Piteşti – 12 locuri;
  9. Școala Militară de Miștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” – 14 locuri.

Totodată, la concursul de admitere în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, au fost aprobate pentru I.G.P.R. un număr de 38 locuri, pentru cursuri cu frecvența redusă și 100 locuri, cu taxă, la distanță(personal MAI).

Dintre principalele condiţii enumerăm intervalul de vârstă în care trebuie să se încadreze candidatul, respectiv între 18 şi 27 de ani  împliniţi în anul participării la concurs şi să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile.

De asemenea fac parte dintre condiţiile obligatorii cele referitoare la aptitudini fizice şi psihice şi cele legate de studii şi de comportament.

Înscrierea pentru admiterea la instituţiile de învăţământ superior ale MAI, MApN, SRI precum şi la şcolile postliceale ale MApN se realizează până în data de 26.05.2017, iar pentru şcolile postliceale ale MAI până în data de 21.07.2017.

Informaţiile privind înscrierea, condiţiile de participare şi constituirea dosarelor de candidat se pot  obţine la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, telefon 0261/807777, interior 20667, de luni până vineri, între orele 09:00 – 15:00, precum şi pe site-urile: www.academiadepolitie.ro, www.scoalapolitie.ro, www.scoalapolcj.ro, www.scoaladepompieri.ro, www.armyacademy.ro, www.mta.rowww.animv.ro, www.ncoacademy.ro, www.unap.ro.

 

Sursa: Poliţia Satu Mare

4 comentarii

  1. calin Răspunde

    Cu cat esti mai prost ai mai multe sanse.

  2. Gustav Răspunde

    Exact…
    Cel mai penal lucru ..militia!!
    Corupti la maxim!!!
    Asta NU este politie!!

  3. Unu Răspunde

    Si bineinteles tu fiind si mai prost nu ai nici o sansa

  4. oliver Răspunde

    Prima conditie sa fi dobitoc si spagar ca sefu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.