Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Traficul infernal de dimineață. Se descurcă cine cum poate (FOTO&VIDEO)

Traficul infernal. În fiecare dimineață, traficul pentru cei care vor să iasă din cartierul Micro 17, dar și pentru cei din Carpați I și Carpați II, din municipiul Satu Mare, devine infernal. Sensul giratoriu de la ieșirea din cartierul Micro 17 devine supra-aglomerat.

Spre exemplu, azi dimineață, la ora 8.00, coada de mașini pe bulevardul Independenței se întindea pe câteva sute de metri, iar cea de pe bulevardul Lucian Blaga ajungea până la Uzina Unio. Asta în condițiile în care sensul giratoriu de la ieșirea din Micro 17 era supra-aglomerat, iar bulevardul Octavian Goga, din Soarelui spre Burdea, era arhiplin pe ambele benzi de circulație.

În aceste condiții, fiecare șofer se descurcă cum poate, chiar dacă asta înseamnă încălcarea regulilor de circulație. Și cele mai frecvente încălcări ale acestor reguli se produc în sensul giratoriu.

Pentru a evita traficul infernal și pentru a ajunge mai repede pe Octavian Goga, unii șoferi, și nu puțini, nu mai stau la rând la varianta spre dreapta la ieșirea din Micro 17. Ei intră în sens apoi fac o manevră ilegală de a vira la dreapta deși sunt obligați ca, odată intrați în sensul giratoriu, să urmeze cursul acesteia.

În decurs de doar două-trei minute, cel puțin cinci șoferi au făcut această manevră printre care un autobuz Transurban, o mașină a Poștei, alte două mașini de firmă.

Vă invităm să urmăriți aceste imagini și cum încearcă unii să se strecoare mai repede, chiar dacă încalcă Codul Rutier, prin traficul infernal de dimineață.


3 comentarii

  1. ion Răspunde

    Cred ca o solutie pt decongestionarea giratoriului respectiv ar fi deschiderea traficului (doar) pentru autoturisme pe traseul str. Uzinei – str. Dambovita – Str. Zimbrului – rampa pod Decebal. Dar pentru aceasta trebuie eliminati stalpisorii metalici de la pasarela de cale ferata si repararea asfaltului pe str. Uzinei.

  2. Norick Răspunde

    Bine. Si oare de ce nu ne dati ceva propuneri, cum ar trebui sa fie decongestionat traficul din aceea zona.(si nu numai) .
    E usor sa faci 2 poze si sa ne arati cat de prosti sunt unii , dar haideti si sa ne spuneti cum trebuie de facut treaba sa fie buna pentru toata lumea. Ceva proiecte , idei , chiar machete etc.
    Pana atunci trebuie sa va obisnuiti si sa suportati zi cu zi aceste imagini.
    P.S. bine ca nu a plouat sau a nins aceasta dimineata… 🙂 😀

  3. GB Răspunde

    Una dintre soluții ar fi însărcinarea pentru sistematizarea traficului a echipei care, consider eu, a făcut o treabă excelentă la intersecția “Crinu”. Răbdare dragi concetățeni și baftă edililor locali. “Mă închin”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.