Ultima actualizare: azi, 08:03

Locale

Angajații Primăriei nu fac grevă pentru că se ocupă de Zilele Orașului

Angajații din Primăria Satu Mare nu fac grevă pentru că trebuie să se ocupe de organizarea Zilelor Orașului, potrivit unui comunicat al Sindicatului Mintia.

“Sindicatul ,,Mintia” al Salariaţilor din Primăria municipiului Satu-Mare şi instituţiile subordonate Consiliului Local nu organizează în această săptămână nici o acţiune de protest având în vedere activităţile în care suntem implicaţi pentru buna desfăşurare a ediţiei din acest an a Zilelor Oraşului Satu Mare.

Cu toate acestea, nu este exclus ca salariaţii Primăriei municipiului Satu Mare să se solidarizeze cu colegii din ţară care vor protesta şi pe parcursul săptămânii viitoare. La fel ca şi colegii din ţară şi Sindicatul “Mintia” se arată nemulţumit de modul de desfăşurare a dezbaterilor publice, în Comisia de muncă, familie şi protecţie socială din Senat, pe seama proiectului legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Actualul proiect al legii, aşa cum de altfel rezultă şi din titlu, priveşte salarizarea personalului plătit din fonduri publice, într-un anume mod gândit de guvern, fără a reglementa o salarizare unitară, atât de necesară, în vederea eliminării dezechilibrelor şi haosului din sistemul bugetar”, a transmis Florin Maier, liderul Sindicatului” Mintia”.

Un comentariu

  1. Lili Răspunde

    Cam anemica vocea sindicatelor din aceasta tara!
    Sa fi lasat deoparte echidistanta politica?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.