Ultima actualizare: azi, 18:10

Locale

Cerșetori și căutători în gunoaie au împânzit orașul de 1 Mai. Poliția Locală a avut mult de lucru

În urma acțiunilor desfășurate în perioada minivacanței de 1 Mai de polițiștii locali, s-a constatat că orașul Satu Mare a fost împânzit de cerșetori și de cei care scotocesc în pubele.

Astfel, polițiștii locali au depistat 21 de cerșetori pe raza municipiului Satu Mare care au fost sancționați contravențional și îndepărtați din zonă sau îndrumați spre localitățile de domiciliu în cazul în care nu aveau domiciliul pe raza municipiului Satu Mare.

De asemenea, au mai fost depistate 15 persoane care scotoceau în pubele, împrăștiind resturile menajere. Acestea au fost sancționate și îndepărtate din aceste locații, după ce în prealabil le-au curățat.

În data de 30 mai au fost depistați zece oameni ai străzii care și-au improvizat culcușuri în câteva zone ale municipiului, respectiv, centrala dezafectată de pe Bd-ul Muncii din Micro 16, zona stadionului “Olimpia – Daniel Prodan”, strada Panseluței și zona inundabilă a râului Someș. Aceste persoane au fost îndepărtate din aceste locații, după ce au făcut curățenie la fața locului.

S-a acționat pe linia circulației vehiculelor cu tracțiune animală, fiind depistați și sancționați 3 căruțași care au încălcat prevederile legale privind circulația căruțelor în municipiul Satu Mare.

Demn de remarcat este și faptul că în data de 2 mai a fost surprinsă o persoană care întreținea un foc pe domeniul public, sub podul Decebal. Aceasta a dat foc unei saltele pentru recuperarea fierului în vederea vânzării acestuia. Persoana a fost sancționată contravențional, a curățat zona și a fost îndepărtată din locație.

Un comentariu

  1. florin Răspunde

    Cu amenzile nu rezolva nimic ca oricum nu le platesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.