Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO. Primarul a deschis Zilele Oraşului: Trebuie să menţinem o pace socială în Satu Mare

 

Primarul Kereskenyi Gabor, alături de os erie de politicieni şi invitaţi din oraşele înfrăţile s-au urcat pe scena din Piaţa 25 Octombrie, şi a deschid cea de-a XXI-a ediţia a Zilelor Oraşului.

El a transmis a afirmat că va reaprinde spiritul Zilelor Oraşului  din urmă cu 20 de ani şi a transmis că trebuie menţinută o pace socială la Satu Mare.

Redăm discursul primarului:

Pentru mine este prima ediție a Zilelor Orașului, din postura de primar. În acest an am promis că vom organiza o sărbătoare ”Altfel”, că vom  reaprinde spiritul Zilelor Orașului care a existat în urmă cu 20 de ani, atunci când a avut loc prima ediție.

Să le urăm bun venit oaspeților noștri din orașele înfrățite Rzeszów, Uzhgorod, Nyíregyháza și Beregovo. Mai ales că împreună cu prietenii din Rzeszów marcăm acum 10 ani de când orașele noastre s-au înfrățit.

Noi toţi cei care tresărim ori de câte ori se pronunţă numele orașului Satu Mare suntem o mare familie. Vă mulțumesc, vouă sătmărenilor, că în ultimul an ne-ați fost alături în pașii pe care i-am făcut împreună pentru reînsuflețirea orașului nostru.

Împreună ne confruntăm zilnic cu numeroase provocări, cu greutăţi, dar, tot împreună, vom duce treaba la bun sfârşit. Să facem în aşa fel încât dezvoltarea economică să continue pentru ca cei care locuiesc în Satu Mare.

Vrem ca tinerii noştri să rămână în Satu Mare, iar cei plecați să se întoarcă să-şi formeze familii aici şi nu în altă parte.

Trebuie să menţinem o pace socială în Satu Mare, indiferent de etnie şi confesiune, în aşa fel încât fiecare sătmărean să se simtă aici acasă.

 

Un comentariu

  1. vasile Răspunde

    Mai frate!!! Ti-ai citit articolul inainte sa-l publici?Vai si-amar de gramatica ta!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.