Ultima actualizare: ieri, 21:59
Locale

FOTO. Imigranți, descoperiţi ascunși într-un camion încărcat cu pneuri

Polițiștii de frontieră sătmăreni împreună cu lucrători ai Secţiei 3 Poliţia Rurală Satu Mare au descoperit, într-un camion încărcat cu pneuri, trei imigranți afgani, care intenţionau astfel să treacă ilegal frontiera cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

Ieri, 12 mai 2017, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, jud. Satu Mare, împreună cu lucrători ai Secţiei 3 Poliţia Rurală Satu Mare, au oprit în trafic, pe drumul european E671, pe raza localităţii Doba, un camion marca Volvo.

Conducătorul auto, cetăţeanul sârb Danilo P., în vârstă de 38 de ani, transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, pneuri pentru autoturisme, cu destinaţia Rusia, marfă care valora, conform declarației sale, aproximativ un milion de euro.

La controlul camionului, poliţiştii de frontieră au descoperit, deasupra pneurilor, 3 persoane de sex masculin. În cadrul primelor verificări s-a constatat că cei în cauză sunt cetățeni afgani, imigranți, un bărbat de 30 de ani şi 2 minori, de 13, respectiv 16 ani.

În continuare, se efectuează cercetări de către lucători din cadrul Serviciului Teritorial PF Satu Mare în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, iar conform procedurilor legale, cei trei cetăţeni afgani au fost predaţi de către polițiștii de frontieră lucrătorilor IGI – Biroul pentru Imigrări Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.