Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

VIDEO&FOTO. Drapelul României, onorat la Satu Mare. Ziua Drapelului

Drapelul României a fost onorat în cadrul manifestărilor organizate la Satu Mare în această dimineață, de Ziua Drapelului Național. Aceste manifestări s-au desfășurat pe platoul din Piața 25 Octombrie.

După ce subprefectul Altfatter Tamas a trecut în revistă Garda de Onoare, au urmat alocuţiunile privind sărbătoarea Ziua Drapelului Național. În continuare, a avut ceremonia de primire a drapelului în timp ce se intonează Onor la drapel, (drapelul a fost adus în zona catargului și este pregătit pentru înălțare).

După ce a primit binecuvântarea drapelului de către preotul militar, oficialitățile prezente sărută drapelul în ordinea de reprezentare protocolară. Au salutat și ai sărutat drapelul subprefectul Altfatter Tamas, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, primarul Kereskenyi Gabor, viceprimarul Doina Feher, șefi ai instituțiilor subordonate ministerelor Apărării și de Interne, veterani de război. 

A urmat apoi înălțarea drapelului concomitent cu intonarea imnului național al României. Festivitățile organizate de Ziua Drapelului Național s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare. 

Drapelul a fost coborât în data de 25 iunie ora 18,00 de pe catargul din Piața 25 Octombrie dus în Catedrala Ortodoxă pentru sfințire, de unde a fost luat în această dimineață pentru a fi înălțat pe catarg la ceremonial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.