Ultima actualizare: ieri, 20:42
Locale

Jandarmii sătmăreni au aplicat amenzi de peste 330.000 lei în acest an

În primele cinci luni ale acestui an, jandarmii sătmăreni au executat aproape 2.400 de misiuni specifice și au aplicat amenzi în cuantum total de peste 330.000 lei, potrivit unui bilanț prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de împuternicitul la comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean, (IJJ) Satu Mare, col. Ovidiu Popa. Tot cu aceeași ocazie, locotenentul Cosmina Rob, și plutonierul adjutant șef Bujor Câmpeanu, au prezentat misiunile de prevenire desfăşurate de către lucrătorii unităţii.

În perioada ianuarie – mai 2017, activitatea desfăşurată de către structurile de ordine publică s-a materializat în executarea unui număr de 2388 misiuni specifice.

Pe categorii de misiuni, situaţia se prezintă astfel:  

  • 1873 misiuni de menţinere a ordinii publice, dintre acestea 1708 misiuni fiind executate în sistem integrat cu IPJ Satu Mare;
  • 110 misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări de protest, activităţi cultural educative şi la activităţi sportive;
  • 114 acţiuni de restabilire a ordinii publice la aplanarea unor conflicte şi la alte solicitări;
  • 172 acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii – alte structuri ale MAI, cu organele care gestionează activitatea silvică şi cu alte instituţii;
  • 4 acţiuni în cooperare pentru efectuarea unor acte procedurale;

Cu ocazia acestor misiuni au fost constatate 14 infracţiuni independent şi 93 de infracţiuni în cooperare cu Poliţia, fiind identificaţi 126 de făptuitori.

Au fost aplicate 234 de avertismente scrise şi 1033 de amenzi în valoare de 330200 lei, fiind reţinute în vederea confiscării produse în valoare de 17553 lei.

În paralel, în conformitate cu prevederile Legii 550 / 2004 – Jandarmeria Română asigură măsuri de protecţie şi pază la instituţiile fundamentale ale statului – Tribunal, Parchet, Arhivele Naţionale, Trezoreria Statului şi Curtea de Conturi a României. Principalul obiectiv a fost siguranţa cetăţeanului. În acest sens efectivele Jandarmeriei Sătmărene au fost direcţionate şi dimensionate în funcţie de situaţia operativă a fiecărui eveniment.

Pentru buna desfăşurare a unor misiuni a fost solicitat şi primit sprijin din partea Grupării de jandarmi Mobile Cluj Napoca, care a asigurat efective ori de câte ori a fost nevoie. În funcţie de solicitările primite la nivelul unităţii a fost acordat sprijin în misiuni lucrătorilor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare.

Misiunile de prevenire 

Tot cu aceeași ocazie, locotenentul Cosmina Rob, și plutonierul adjutant șef Bujor Câmpeanu, au prezentat misiunile de prevenire desfăşurate de către lucrătorii unităţii.

De la începutul anului cadrele I.J.J. Satu Mare au efectuat acţiuni de prevenire pe următoarele direcţii:

  • prevenirea violenţei în mediul şcolar – în cadrul Campaniei „Şcoala în siguranţă!”
  • prevenirea faptelor antisociale pe timpul manifestărilor sportive – în cadrul campaniei „Invitaţie la fair-play!”
  • prevenirea faptelor antisociale pe timpul adunărilor publice – în cadrul campaniei „Împreună pentru siguranţă!”.

În perioada următoare se vor desfăşura două activităţi de prevenire :

Acţiune preventivă pe linia respectării normelor legale cu privire la activităţile de picnic.

Scopul acestei campanii este reprezentat de conştientizarea cetăţenilor cu privire la importanţa deosebită a protejării mediului înconjurător, dar şi prevenirea incendiilor în zonele împădurite.

Activităţile vor avea loc în zonele cu vegetaţie din apropierea localităţilor Mujdeni, Noroieni, pe malul râului Someş pe raza localităţilor Satu Mare şi Păuleşti,  şi  vor consta în discuţii cu cei care au ales să-şi petreacă ziua în mijlocul naturii, fiindu-le furnizate informaţii şi sfaturi de ordin juridic.

Pentru buna desfăşurare a activităţilor de picnic, reamintim persoanelor fizice că au urm. obligaţii :

  • Să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
  • Să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
  • Să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
  • Să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop;
  • Să nu hrănească animalele sălbatice;
  • Să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori.

Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează contravenţional, conform Legii nr. 54/2012 privind desfăşurarea activităţilor de picnic.

„La ştrand în siguranţă!” – acţiune de prevenire a faptelor antisociale care vizează turiştii şi localnicii din zonele balneare şi de agrement din jud. Satu Mare.

Cu această ocazie, jandarmii sătmăreni vor distribui pliante cu mesajul „La ştrand în siguranţă!”  şi vor prezenta turiştilor câteva reguli pentru siguranţa copiilor şi a bunurilor personale.

Prin intermediul acestei campanii, Jandarmeria Satu Mare urmăreşte creşterea gradului de informare şi responzabilizare a tuturor persoanelor aflate în timpul liber în zonele de recreere şi agrement pentru a evita neplăcerile cauzate de neatenţie.

2 comentarii

  1. Je Răspunde

    Logic,ar trebui sa-si ceara scuze ca au fost nevoiti sa aplice sumedenie de amenzi,nu sa se laude cu asta !!! Politia,jandarmeria chiar si pol.locala isi justifica activitatea prin amenzile aplicate ! E simplu sa ascunzi mizeria sub pres,dupa care sa dai cu parfum !…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.